joi, 22 septembrie 2011

30(4) - la multi ani mie, sanatate voua si tot ce va doriti

     Într-o zi veneam cu soţul spre casă. Făcuserăm un raid prin piaţă şi eram plini de sacoşe. Cum mergeam noi agale, cu popasuri dese, numa’ ce văd un pui de mâţă slab de-i numărai coastele, luptându-se cu o pungă în care se găseau nişte resturi de peşte, mai mult oase, mai puţin peşte. Muiere extaziată, las sarsanalele mele, mă năpustesc spre pisicuţă, o culeg cu pungă cu tot: “pisiiiii”… Soţul nu zice nimic (ştia el ce-o să urmeze, cuvintele lui, oricare ar fi fost acelea, erau de prisos). Eu decid să o adopt, el încearcă să se împotrivească formal (cică numa’ temporar), eu încantată, îi mai pasez lui o sacoşă de-a mea, şi cu mâna eliberată ţineam dulcea povară la piept. Care povară, după cum veţi vedea, s-a dovedit a fi lucru’ dracului…
     Ajungem acasă, şi hai să ne oblojim “plodul”. Mică, slabă, puricoasă, da’ toată numa’ un tors şi un miorlau… O dulceaţă, ce să mai… Era cam prin toamnă, şi purtam prin casă un soi de hanorac cu glugă şi buzunare de cangur. Unde credeţi că trăgea mâţa? Ori se suia pe mine cum se suie unii pe Everest, până ajungea în glugă, ori mi se şopârlea prin buzunare… Şi eu eram în extaz: uite ce mâţă: copil de suflet… Nimeni nu mai are aşa pisică! Pe dracu’! Chestia e că intenţionam să-i zicem altfel decât “pisi”, “pis-pis”, şi ca să poţi să-i dai un nume, trebuie să ştii ce neam este. Ne-am uitat, ne-am consultat, şi împreună am decis că e motan. Vasile. Don’t ask why, dar întotdeauna mi-am dorit o huidumă de pisică, nu una mică, delicată, s-o zboare vântu’ pe sub uşă, aşa că l-am botezat Vasile. Vasile era foarte drăgăstos: abia aştepta să venim de la servici, ne saluta, ne pupa, ne iubea. Şi noi pe el: îl răsfăţam cu toate bunătăţile la care poftea inimioara lui inocentă de pisoi subnutrit [ce începuse să se întremeze]. Decât că inimioara lui nu prea poftea la nutreţuri pisicesti (granule, hrană la plic sau la cutie – câh bleah), cam poftea la carne crudă, peşte (probabil dragostea lui din punga din care l-am cules). Am făcut ce-am putut şi am găsit hrană pisicească pe gustul lui… şi Vasile s-a întremat în câteva săptămâni. Pieptuţ pufos, cărniţă pe el, nu-i mai numărai oasele prin piele: rotofei, voios, deparazitat şi vaccinat.
     Şi uite aşa, într-o bună zi ne-a lovit cruda realitate: Vasile nu-i Vasile, e Vasilica…  Bulversaţi de aşa o lovitură, ne-am trezit că Vasile e pisica fără nume. Cum să-i zicem? Pisi-Miţi, cum altfel? Şi Pisi-Miţi cred că s-a simţit lezată de redenumire, de confuzie, s-a simţit discriminată sau aşa ceva, şi a început să ne plătească poliţa. Întâi s-a răzbunat pe peşti. Nu erau mulţi: vreo 8. Se găseau într-un acvariu imens (160l - aprox) nişte prădători (nu intru în amănunte cu specii, subspecii, dar zic că erau unii rari, scumpi, mândria noastră după nişte ani de cultivat icre).
     PM dădea târcoale acvariului întărâtând nervoşii masculi, şi uite aşa, ăia săreau să atace arătarea despre care nu prea aveau cum să se prindă că nu-i în aceeaşi oală cu ei, şi o “atacau” până când îşi zdrobeau mutrele de pereţii groşi de sticlă. Într-o bună zi, supraestimându-şi intelectul, Pisi Miţi şi-a suit dosul pe acvariul descoperit. Cum îşi fâlfâia ea coada, un prădător a sărit după “pradă”, şi i-a ars una peste bot pisicii. Aia s-a speriat şi a fugit de n-am mai putut s-o scoatem toată ziua de după canapea, dar nici că s-a mai apropiat de acvariu, în schimb a trecut la alte tactici, mai perfide: îi întărâta pe ăia de la distanţă, iar când prindea momentul în care acvariul nu avea capac, acţiona… Uite aşa am găsit vreo doi peşti stafidiţi şi lipiţi de podea. Pe semne că mâţa i-a întărâtat până când ăia s-au hotărât să-i arate ei cum stă treaba şi au sărit în gol (şi ea a căzut în acvariu, iar noi am salvat-o, ar fi trebuit sa ne fie recunoscătoare, nu ştiu de ce ne-a provocat o pagubă atât de mare, probabil din gelozie).
     Eh… amintindu-ne mutriţa ei inocentă din ziua fatidică, am iertat-o considerând că o fiintţă atât de drăgălaşă nu poate fi capabilă de crimă cu premeditare. Mare greşeală: de la peşti a trecut la crime împotriva semenilor noştri: ataca musafirii! Nu puteam primi musafiri pentru că PM le sărea la beregată! La început se juca timid cu şireturile de la încălţări, dădea târcoale, după care te trezeai cu mâţa după ceafă, sau cu toate ghearele [ei] înfipte în pieptul tău.
     O amică nu-mi mai vorbeşte nici azi din pricina unei bluze de mătase (nu era mătase naturală, dar tuta nu vrea să creadă). Honestly: i-am oferit la schimb o cămaşă din mătase naturală – viermi- tuta a refuzat-o (cretină, părerea mea)… Bine, mie nu-mi pare rău că n-a luat bluza, îmi pare rău că încă pretinde că bluza ei era din mătase naturală (eu zic că era plastic, şi retarda crede că orice cârpă care luceşte e mătase sau satin… în fine, nu te pui cu prostu’ cu atât mai puţin cu proasta). Nu pe amică o regret, cât faptul că mâţa era indisciplinată… De la chinuit musafirii, a evoluat galopant: a ajuns să ne tortureze chiar pe noi. Cum aţipeam, ne rodea degetele de la picioare. Nu-i plăcut deloc: avea nişte dinţi… Cam ca ai prădătorilor din acvariu. Am suportat o perioadă, până când i-a venit ideea genială să se urce pe un dulap, şi de acolo să sară în patul nostru, şi atunci am decis s-o exilăm peste noapte în holul de la intrare (ştiam déjà ce-i poate pielea în celelalte camere). În fine, după ce s-a u uşurat cam pe tot pe ce se putea uşura o pisică, asta având în vedere că nu ridică un crac, precum masculii altor specii, şi a distrus toate covoarele pereţii etc, etc, am decis să o măritam, ceea ce am şi făcut. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea (de la noul stăpan a fugit sărind pe geam), dar nici c-o regret… 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...