vineri, 23 septembrie 2011

Cântecul lebedei


     Anda Adam s-a supărat pe stilişti. De ce credeţi că s-a supărat Anda Adam pe stilişti? Anda Adam s-a supărat pe stilişti deoarece aceştia au criticat ţinuta pe care artista a purtat-o la RMA. Argumentul ei năucitor: “Nu aveți dreptul să comentați cum se îmbracă un artist pe scenă pentru că nu știți muzică și nu știți ce vrea artistul să transmită”.     
     Tot ea zice că ţinuta ei era reprezentativă pentru piesa pe care o interpreta, şi anume “panda bear”.


     N-am avut şansa să văd de aproape un urs panda, am văzut doar în poze, la Teleenciclopedia, şi cre’ că şi pe Discovery, dar pot să jur că “ţinuta” Andei Adam mă trimite cu gândul la un struţ jumulit… Ce nu înţeleg deloc, este ce caută iepurele în peisaj… hrană pentru panda? Nu cred, totuşi, panda mănâncă frunze…



      Poate monster panda, creaţia ei, este o specie nouă, mare amatoare de iepuri, pene de cocomârlă şi chiloţi de damă… Cre’ că totuşi “conceptele” cu care vin hartiste d-astea sunt mult prea îmbârligate, un amalgam de idei şi stiluri, plus menajeria din décor, încât cu greu poate cineva pricepe ceva din ele. Poate şi pentru că “inventatorii” n-au pic de stil. Să nu uit, că la debut, Anda Adam era mare amatoare de ţinute sport (bustiere, colanţi, maieuri, toate din plastic, de firmă, of course, şi toate o strângeau de-i ieşeau ochii din cap, iar veşnica ei coafură era părul strâns bine într-o coadă de cal, de te minunai cum poate să zâmbească atât de mult). Poate că între timp şi-a mai schimbat gusturile (pe măsură ce a studiat alte arătari de peste graniţe), dar nu cred că fătuca asta are un stil. Nu ştie să se îmbrace şi gata.

     Şi nu pricep de unde până unde ajunse şi ea artistă. Mă uitai şi eu pe siteul ei oficial, şi acolo nu zice nimic despre studiile ei muzicale, zice numa’ cum a fost ea vocea favorită a celor mai mari şi mai tari producători de pe la noi. Care voce? Nu are voce pentru cântat! Are o voce oribilă! Are un corp lucrat la sală, o pereche de silicoane şi niste bani de cheltuit (de “investit” în “imaginea” ei), plus dorinţa de afirmare pe piaţa muzicală românească. O mai avea şi nişte prieteni bine aleşi, şi uite cum se naşte o stea…

     
    

Un comentariu:

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...