Am primit de
la Glossy Lala un premiu drăguţ. Mulţumesc Lala! Regulile sunt acestea:
1. Nominate 15 fellow bloggers who are
relatively new to blogging.
2. Let them know that you have
nominated them.
3. Share 7 random facts about yourself.
4. Thank the bloggers that have nominated
you.
5. Add the Versatile Blogger Award
picture to your blog post.
5 |
1 şi 2 –
Citesc şi urmăresc mai multe bloguri, dar… nu prea ştiu cui să-l dau, aşa că o
să vă rog, dacă vă
face plăcere, să-l preluaţi şi să-i premiaţi pe cei pe care-i
citiţi voi cu plăcere. Merită să-i descopere şi alţii.
3. Zilele
astea sunt într-o pasă nici proastă, da’ nici grozavă… Nu cred că o să dau
p-afar’ de “energie pozitivă” cu răspunsurile astea, dar… şi când mă simt mai
bine, în linii mari, tot asta sunt. Minus iritarea…
3.1 Sunt
sociabilă… şi nu prea. Adică dacă-mi place cu cine “socializez”, socializez în
continuare, dacă nu, de ce să ne stricăm buna dispoziţie... Nu prea îmi place să
deranjez pe nimeni, nici să stârnesc dispute. D-aia nici nu prea înţeleg câte
un rătăcit d-ăsta de n-are treabă şi se împiedică de mine pe net…
3.2 Îmi plac
cosmeticalele, dar nu-mi place să-mi complic viaţa şi să pierd prea mult timp
folosindu-le.
3.3 Sufăr când
bag bani în produse cosmetice care nu fac ce-au promis (L’Oreal m-a dezamăgit
cumplit cu vreo două mascara şi câteva crème, dar să zicem că poate nu era
cazul să testez eu cremele alea, nu erau compatibile cu pieile mele şi necesităţile
lor).
3.4 Critic şi
comentez. Mult. Şi îmi place. De-o vreme, m-am cam înfrânat pe blog şi-mi pare
rău…
3.5 Oarecum
legat de 3.2: n-o să mă arunc să dau bani pe o cosmeticală netestată pe pielea
proprie în vecii vecilor. Rareori am cumpărat ceva citind un review de pe net. Dacă
mă atrage ceva, întotdeauna caut mostre prin farmacii (ori reviste cu cadouri,
deşi m-am cam vindecat şi de boala asta după ce-am văzut cum stau cadourile în
bătaia soarelui spânzurate şi câte o săptămână în vitrinele chioşcurilor de
presă: cred că şi o oră la 30-35-40 de grade este suficient să se degradeze).
3.6 Keep it simple!
3.7 Sunt
reclamagioaică/ scandalagioaică, şi bătăioasă, după caz. Explic, să nu credeţi
că-s mai sărită de pe fix decât restul populaţiei planetei: am intrat într-un
hiper-super-mega-market în căutare de d-ale gurii… şi am plecat cu mâna goală. Nu
doar o dată. Asta nu pentru că n-aveau ăia marfă la rafturi, dar ce era, nu era
de dat nici la porci. Adicătelea carnea era toată veche, urât mirositoare, deşi
eticheta de pe ambalaj spunea că chiar
aceea era ziua ambalării (sigur, nu spunea de câte ori fusese schimbat
ambalajul, carnea spălată şi eticheta schimbată – aici o să mai fac o paranteză:
unii invocă faptul că s-a schimbat promoţia, de aceea vedeţi pe unele produse
etichetele dublate; chiar şi aşa fiind, nu văd de ce este nevoie să ascundă
prima etichetă, asta ca să nu mai vorbim despre promoţii la produse care expiră
azi, ori mâine, deci căscaţi ochii), dar se vedea cu ochiul liber apa, în nici
un caz sângele care ar fi trebuit să se vadă pe fundul tăviţei în cazul în care
carnea era proaspătă, fructele (citricele, în mod special) erau mucegăite,
unele chiar fermentate (mirosea a borhot), bananele erau sub orice critică... Nu
doar coapte, ci trecute, degradate. Nu mai spun de ambalaje devidate şamd la
raioanele de vracuri.
Totul a pornit când, cu burta la gură fiind, am văzut un
nenorocit de ambalaj colorat, şi am poftit la rahatul ambalat, o ruladă cu
dulceaţă de căpşuni (nu-mi spuneţi că şi aşa era big no-no, I don’t care, nu
asta-i buba). Am cumpărat trei, am mers cu ele acas’, şi toate trei erau mucegăite.
Hormonii mei n-au suportat umilinţa şi uite-aşa mi-am luat picioarele la
spinare, produsele cumpărate şi bonul de casă, şi înapoi la market. La market,
mersei la o casieră şi-i arătai produsele. Aia dădea din colţ în colţ, neştiind
ce să facă, a chemat un pârlit d-ăla de la securitate…
Ţineţi-vă bine, că iar
lungesc vorba. Ăla, un semialfabetizat, îmi zice că nu-s de la ei. Am rămas ca
proasta întrebându-mă de unde naiba ştie el… Eu cunosc mult prea bine marfa şi
tacticile, decât că şi tacticile astea de îmbârligare a clientului se lipesc de
ăia cu IQ şi potenţial, ăsta săracu’ era nul. Mi-era şi ruşine să fac scandal,
pentru că era supermarketul din colţul blocului, unde cunoşteam tot personalul…
en fin. Mare minune dacă ştia ăla să se iscălească… În fine, nu voiam să-şi piardă nimeni jobul, voiam să le semnalez scăparea,
că pe ambalaj zicea că produsul e în termen, dar cum dracu’ de era plin de
mucegai, şi nu unul, ci trei… Ăla o ţinea p-a lui, eu gravidă şi cu răbdarea pe
sfârşite, îi zic casierei şi lu’ ăla micu’ (vb vine, că secu’ era cât un stâlp
de telegraf, dar slab ca un ţâr, cre’ că dacă-i dădeam un brânci cu burta, ori
fiu-meu din burtă dacă-i dădea un şut, îl făcea poster… ce să mai, cred că
numai hormonii mei dacă făceau bau la el, ăla săracu’ era KO): uite ce e, băieţi,
ia faceţi voi bine şi chemaţi un şef, n-am chef să stau la tratative… Ăia dădeau
iar din colţ în colţ, dar n-au avut de ales, pentru că m-au iritat la maxim (eu
le-am spus de la bun început că nu vreau scandal, vreau doar banii înapoi şi să
verifice marfa de la raft, dar probabil că ei nu voiau nici să-mi dea banii, nici să admită că marfa era varză).
Cică nu se
poate să-mi dea banii înapoi, dar îmi pot înlocui produsele. Am crezut că mor şi
înviu de zece ori, şi de fiecare dată înspumată ca Marea Neagră pe timp de furtună. Cum
dracu’ să nu-mi daţi banii înapoi? Măi, voi aţi băut gaz?
Voi chiar credeţi că eu mai am curaj să iau ceva de la voi, dacă trei produse am
luat, şi toate trei erau aşa (unul singur era complet desigilat, ăla pe care l-am desfăcut primu' acas' la mine, celelalte două rămăseseră în ambalajul transparent, pen' că după ce l-am desfăcut pe nr. 1 şi-am văzut mucegaiul, am zis, fie, paguba mea, trecem la doi, doi avea cultura proaspătă de penicilină, am trecut şi la trei, trei idem, cu blana pe el)? Ei cică nu se poate, nu-s de la ei…
Zic bine, ia priviţi voi înregistrarea de pe cameră (asta dacă o fi funcţionat), să mă vedeţi pe mine acu’ 15 minute cu
astea în braţe la casă, şi aduceţi şi factura, şi certificatele de
conformitate, şi p-alea sanitar-veterinare, ia să confruntăm şi loturile şi mai
vorbim după, eu nu plec până nu vi le luaţi înapoi. Ţâşti-bâşti, ăla micu’ (mai
avea şi un ciuf din breton vopsit ori decolorat, dracu’ să-l ia, că arăta de
ziceai că i-a aruncat cineva un ou în freză, ceea ce m-a iritat şi mai tare), încerca
să-mi bată obrazu’ cum că aş fi ciorditoare… Atât mi-a trebuit, că am luat foc: nu
am ridicat vocea deloc, nu am insultat nici pe amărâtul ăla, nici pe casiera căreia
i-am semnalat problema, şi am zis că sun la poliţie, pentru că nu ştiam unde
altundeva să sun şi să-i sperii p-ăia cu altceva decât şefii lor.
În final
problema s-a rezolvat la modul că mi-au dat banii înapoi şi o domnişoară şi-a
cerut scuze în numele marketului spunându-mi că au verificat toate produsele de
la raft şi nu mai era niciunul mucegăit… După ce mi-am recuperat banii, am
plecat acasă, pentru că nu mă mai ţineau picioarele. Poate dacă aveau p-acolo o
bancă liberă, ori un scaun, mai stăteam la parlamentări cu ei, dar şi gravidă, şi
în picioare, şi cu nervii praştie… nu e trendy.
No shit, sinceră să fiu, nu
cred nici în ziua de azi că au verificat ceva, pentru că nenorocita aia de
ruladă era trasă într-o folie transparentă şi vidată, apoi într-un alt ambalaj
din plastic, opac, prin care nu se putea vedea conţinutul. Ideea e că nu aveau
cum să verifice starea produselor de la raft dacă nu desfăceau toate
ambalajele… Chestia e că de atunci eu trăiesc cu regretul ca n-am insistat cu tărăboiul,
pentru că, probabil, după mine s-au fript şi alţii, care poate n-or fi avut îndrăzneala,
ori răbdarea, ori nervii şi cheful să se întoarcă şi să se bălăcărească cu ăia
din market.
Pentru data
viitoare mi-am notat în agendă telefoanele ăstora… Nu ştiu cât de rapid vor răspunde,
sau cât stai pe “hold”, dar backup o să am şi telefoanele de la OTV, DDTV,
ProTV, Antene, Realităţi etc.
Dacă nu mă ajută nimeni, o să fac poze şi o să vă
arăt şi vouă :D
Cu placere scumpa!!! Ma amuza tare mult stilul tau de scris:))) Esti super tare:))
RăspundețiȘtergereTu semeni cu mine...doar ca ai mai mult tupeu :)) Eu imi doresc de multe ori sa ma iau la harta cu lumea prin magazine sau prin alte locuri unde sunt trasa in piept dar de foarte putine ori reusesc sa trec la fapte, desi trebuie sa recunosc ca in ultimul timp sunt mai artagoasa decat de obicei....cred ca batranetea asta imi da tupeu..:)) Bine le-ai facut, ma mir totusi ca s-au opus atat de mult in fata unei probleme atat de evidente, mie mi s-a pus pata pe astia de telefonie mobila, mi-am luat din greseala un telefon de kko si nu stiu cum sa scap de el, ma plimb prin service-uri si aia mi-l sterg de praf si mi-l dau inapoi mai varza decat inainte...:)) ma distrez...Oricum din ultimii ani petrecuti in tarisoara am ajuns la concluzia ca vorba aia "cu rusinea mori de foame" este facuta strict pentru romani, aici toata lumea profita de bunul simt al omului.
RăspundețiȘtergere@ Butterfly - toate ca toate, pan' la bani si sanatate :) nici eu nu eram asa, taceam si-mi vedeam de treaba, dar de acum mie mi-e limpede ca nu se mai poate asa. Azi ma duceam cu fiu-meu in piata la un magazin cu branzeturi, cica de Sibiu. Scumpe, gustoase, ziceam si eu ca iau ceva mai de soi si mai curat. De azi ma las si de magazinul ala pentru ca am vazut cum faca aprovizionarea: din portbagaj. Ce masina frigorifica, vise...
RăspundețiȘtergereCu telefonul trebuie sa faci putin taraboi, pentru ca si sotul a patit-o cat era in garantie, l-a bagat de trei ori in service si l-a primit inapoi in aceeasi stare. A treia oara l-a testat pe loc, avea aceleasi probleme si a spus ca nu-l mai ia inapoi pana nu rezolva, reziliaza contract etc. In final i-au dat altul. Deci, se poate.