vineri, 28 decembrie 2012

Numai de bine!

     Tre' sa incep tot cu amintiri...
     In copilarie serbatoream Craciunul cam in trei moduri diferite: Craciunul de la gradinita/ scoala, Craciunul de acasa, cu parintii si Craciunul de la tara, cu bunicii.
     Imi amintesc destul de bine serbarile de la gradinita, cu cantecele, poezii (fara colinde, cu Mos Gerila si cadouri de la partid). Nu pot sa spun ca nu-mi placeau, copil fiind, da' eram prea mica sa carcotesc. Tin minte episodul cu un cadou de la partid, da' pe care-l cumparase mama. To'ar'sa s-a cam suparat cand i-am spus ca e de la mama, tata s-a cam albastrit la fata, mama s-a inverzit... A trecut si asta.


     La tara lucrurile stateau altfel: zapada pan' la streasina, ger de crapau pietrele, colinde pe care eu niciodata nu le stiam pe de rost pentru ca la oras n-aveam unde sa le aud, si ma chinuiam sa le invat de la mamaie, sosete tricotate din lana aspra, traista, pieptar si caciula ruseasca din blana. Ne adunam in cete mari si porneam la colindat din poarta in poarta. Primeam mere, nuci, cozonac... Cei mai mari si cate-o tuica fiarta. D-asta n-am apucat sa primesc. Cred ca am crescut eu prea repede si n-am mai apucat sa merg la colindat la varsta legala pentru asta... Dupa repriza de colindat, intotdeauna eram cazata langa soba, primeam cozonac cald si apoi cadourile de la bunici. N-are rost sa povestesc despre atmosfera de la tara, din casa bunicilor: de basm. Doar ca la tara nu aveam brad impodobit, dar nici ca i-am simtit lipsa. Mai era mersul la biserica, intotdeauna m-a impresionat, mai ales ca la oras nu se intampla. Nu pricepeam eu mare lucru din slujba, dar merita sa bati drumul pana acolo (cam departe biserica), mai ales ca era acolo toata suflarea din sat [Chiar si barbatii: carciuma era inchisa de Craciun. Nu inteleg de ce la Pasti era deschisa, da' si atunci vedeai barbatii in biserica, cre' ca-i luau nevestele cu arcanul. Bine, era si usor sa greseasca drumul, pentru ca, da, carciuma era peste drum de biserica. Una dintre ele, mai erau si altele, dar mult mai departe... Adica "bufetul", "coperativa" (asa se pronunta) si "magazinul mixt". Sigur, nu puteau functiona ca si carciumi, gaseai sosete, stofe, stamba, conserve - cand gaseai - dar se gasea si trascau. Nu pot intelege nici azi de ce mergeau unii sa cumpere trascau, cand toata lumea facea tuica si vin. Poate le placea atmosfera...] Biserica era impodobita cu stergare (femeile din sat inca lucrau mult, teseau panza, brodau), luminata, mirosea a cozonac, a curat, a zapada... In tot satul erau doar vreo doi care aveau niste molizi plantati in fata casei, pe care-i impodobeau, inca vreo doi care mergeau la oras sa cumpere, si mai era bradul din curtea bisericii, mare, cat toate posturile de peste an. Si asta era impodobit cu cateva globuri ratacite (marfa rara la tara), trei fire de beteala la baza (asta pana nu se aghezmuia popa, pentru ca dupa aceea avea rau de inaltime si mai sus nu se indura sa se suie), si bomboane d-alea de pom. Nu mi-au placut niciodata, dar aratau frumos.
     La oras lucrurile stateau altfel: in loc de nuci, mere, cozonaci, colindatorii primeau bani. N-am mers prea des la colindat, pentru ca se facea discriminare sexuala: daca-i fata nu deschidem usa (piaza rea ori something, nu stiu care-i superstitia, da' nici ca-mi bat capul), daca-s baieti ii primim, si musai sa fie trei, precum magii. M-am multumit cu serbarile de la scoala, cu mult inainte de Craciun, si cu colindatul pe la vecini si rude, unde prestam gratis, patrunsa de spiritul sarbatorii. Intotdeauna am avut brad acasa, pe care il impodobeam cu totii in Ajun. Mos sarac, mos bogat, intotdeauna Craciunurile copilariei mele au fost frumoase. Ceva mai greu a fost in perioada in care cautam un sens, dar a trecut si aceea...
     N-a fost an fara pom, nici in copliarie, nici acum. In copilarie aveam bradut "adevarat", acum, mare, m-am facut ecologista. Initial nu din convingere, cat de nevoie. Vinovata a fost o pisica. Am avut o pisicuta, asta, cred ca tasu era un ciclon ceva, prea era nebuna. Sarea ca o capra, demola si darama totul in calea ei. Nu, nu manca artificii, dar in lipsa noastra facea prapad prin casa. In primul ei an la noi s-a gandit sa manance peste. La vremea aceea aveam un acvariu urias, cu pesti rapitori. Maimuta turbata s-a si vazut pescar. Am incercat s-o convingem ca asta-i nu-i un sport bun pentru pisici educate, de oras, dar eforturile noastre n-au avut ecou: ne-am lovit de un zid de neclintit si o pofta nebuna de peste proaspat prins. Intre timp, dupa o baie printre plante, s-a lamurit singura ca pestii aia nu-s prietenosi, nici atat de tolomaci incat sa stea sa-i prinda ea, dar nu s-a lasat de pescuit: scotea plantele si le insira prin casa (sau poate doar pregatea o "garnitura" la peste)... Bun... Si se apropia primul Craciun in casa noastra, cu pisica turbata cocotata ba pe galerie, ba atarnata de perdea, tragedia era previzibila. Am cumparat un bradut artificial, am renuntat la globurile frumoase, din sticla si am cumparat plastice. A trebuit sa inchidem monstrul in alta camera (in alta viata cred ca a fost rugbista), noi incercam sa luam un glob, ea ajungea prima... Am impodobit pomul, am eliberat monstrul. In nici doua minute, pomul a fost placat si culcat la pamant, mata ranjea satisfacuta. Buna decizie, de atunci n-am mai renuntat la bradutul artificial. Nu mai avem pisica. [A plecat singura, n-am dat-o afara. A sarit de la geam, si n-am mai prins-o. Ultima data cand am vazut-o era ok.]
     End of story.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...