vineri, 14 decembrie 2012

Povesti, amintiri, povestiri, cugetari si alte ganduri

     Ieri dimineata m-am trezit in metrou ca nu-mi pot aminti daca am incuiat sau nu usa de la intrare. Nu mi s-a intamplat niciodata sa uit sa incui usa, dar simplul fapt ca n-am reusit sa-mi amintesc "fapta", m-a facut sa ma indoiesc de mine. Am refacut in minte "filmul", m-am vazut incaltandu-ma, imbracand pardesiul, luandu-mi geanta, cheile, inchizand usa in urma mea, mi-am amintit si intentia de-a incuia usa, dar nu m-am vazut facand treaba asta. In cele din urma am renuntat la "reconstituire", stiam ca nu am cum sa uit treaba asta, e un automatism, si, in curand, cred c-o sa ajung sa incerc sa incui si usa de la dormitor...

     Ca tot veni vorba de automatisme, de plictiseala ma holbam la vecinii mei de vagon [de metrou]. Daca ma intrebi pe mine, toti umbla ca niste zombi, n-as putea spune precis daca s-au trezit, sau sunt pe pilot automat, in transa, ori cine stie ce soi de somnambuli. Mi-am dat seama ca deja ii cunosc din vedere [nu chiar pe toti, exista o tinerica a carei mutra n-am reusit sa o cercetez, pen' ca doarme cu fruntea-n palma, dar asta nu inseamna ca n-o sa-i vad moaca in cele din urma], cred ca i-as putea recunoaste daca i-as vedea si-n alta parte, cu siguranta mi-as aminti mutrele lor, si as sti precis de unde-i stiu. Mare plictiseala in vagonul meu... Pana si colega care ma insoteste dormiteaza, nici n-are rost s-o intreb de vorba, pentru ca in secunda in care a pasit in vagon, doarme la bratul meu... De obicei, prind loc in picioare, abonamentul meu nu e cu loc :)) Sigur ca si eu m-am obisnuit sa reduc distantele parcurse in pas alergator, alegand scurtaturile (vagonul cel mai apropiat de iesirea care ma avantajeaza cel mai mult samd), uneori dorm pe mine, daca prind un loc pe scaun, dormitez chiar linistita, cumva cred ca si eu am un ceas care s-a reglat in functie de numarul de statii parcurse si suna desteptarea fix cu o statie inainte de cea unde urmeaza sa cobor eu...

     Cu niste ani in urma mi s-a intamplat sa fiu singura in toata cladirea: agentii pe teren, sefii plecati la nush ce conferinta, iok treburi... Am frecat eu rapoarte si alte hartoage, clienti datornici si alte d-astea, da' la un moment dat, am epuizat toate treburile. Mi se inchideau ochii de parca luasem un somnifer, trebuia sa dorm. Am incercat sa lupt, sa rezist, dar pleoapele nu mai raspundeau [probabil ca nici comanda nu era ferma], creierul meu intrase deja in pauza. Cum sa dorm la lucru? Uite asa: scaunul era comod, dar ce fac cu picioarele? Am incercat sa le ridic pe birou, asa, ca-n filmele americane, da' cre' ca in 4 minute mi-au amortit si s-a stricat somnul... Am dormit mult si bine rasturnata pe spatarul scaunului si cu picioarele varate intr-un sertar, pana cand m-a deranjat un ratacit la telefon. Habar n-am cat am dormit, dar am dormit un somn adanc si, mai ales, fara urme [asta stiu pentru ca am adormit odata cu mutra pe birou si m-am trezit cu o mina foarte sifonata si pe care nici eu nu o cunosteam c-ar fi a mea]. Rapoartele de activitate sunt extrem de plicticoase, si, mai ales, nefolositoare, pen' ca nu le citeste decat al de le-a scris...

     Trecand peste adormitii din metrou, ajung la adormitii de la mine de la lucru. Uneori se intampla sa nu fie comenzi, asa ca activitate zero. Dupa ce se epuizeaza toate subiectele zilelor trecute, prezente, desi e greu de inchipuit intr-o ceata de muieri, se lasa linistea. Ici colo vezi madamele cu capul sprijinit in palme, o mana streasina la ochi [chipurile cerceteaza un docoment], da' dupa sforaitul subtire tre' sa fii chiar tolomac sa nu-ti dai seama ca aia face economie de vedere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...