miercuri, 9 ianuarie 2013

Zic si eu parerea mea?


     De azi in cateva zile o sa se stinga interesul publicului fata de SN, moartea lui, viata lui, nevasta, averea, neamurile, copii din flori (vb vine, caci nu din flori au iesit, nici nu i-au purtat albinutele ori vrabiutele, asta daca chiar au iesit), scandalurile, casele etc etc. N-o sa treaca multa vreme si n-o sa-si mai aminteasca despre el decat ai de-au avut ceva de impartit cu el, fie bune, fie rele.
     Mie nu mi-a placut in mod special, da' poate n-am eu acea cultura cinematografica... In ultimii ani (ori sporadicele sale aparitii publice, interviuri samd), nu l-am deosebit de orice alt unchias cu probleme specifice varstei [spun asta din perspectiva unui telespectator, observator, si carcotas de ocazie, care nu l-a cunoscut personal si indeaproape].
     Sigur, nu-i precum dl. L, vecinul meu, un militar de cariera, in retragere ofc, care numara si el vreo 80 si ceva de primaveri, si care povesteste oricui are urechi de auzit si cateva minute de irosit in compania lui, aventuri din glorioasa lui tinerete cazona... Dl. L este un personaj destul de ciudat, sigur ca vecinii il privesc ca pe un ratacit, adicatele un dus cu pluta, pierdut pe miriste, pentru ca inca mai poarta pantalonii lui bleumarin cu vipusca rosie, o pereche de catuse spanzurata de-un chimir oltenesc, uneori (banuiesc eu ca la vreo ocazie semnificativa pentru el, n-am remarcat sa coincida insa cu vreo serbare oficiala, ori religioasa ori asa ceva) poarta si diagonala, si chipiul, si un toc de arma [gol]. Nu mi-am dat silinta sa aflu sub ce arma a servit, mi-a fost si jena sa-l intreb, ori sa-i intrerup povestile cu ale mele curiozitati, dar mosul este un personaj de poveste, si, credeti-ma, are multe de povestit despre Bucurestiul de alta data, birjari, Coana Mita (proprietareasa de carciuma pe Calea Grivitei), copilaria si tineretea lui si cate si mai cate deserturi turcesti, lapte batut cu pita calda, olteni cu cobilite, targul Obor... Ah, mosul asta are si un razboi ratacit prin CV. Azi merge cam greu, cam tarsait, impleticit, se ajuta cu un ciomag din lemn, cu care s-a intovarasit de niste ani incoace; l-a insotit si sprijinit pe strazile prafuite, mainile lui l-au netezit si slefuit, incat nici el nu-l mai vede ca pe un ciomag, este un falnic baston.
     Mosul e ratacit, pierdut printre amintiri, dar stie istoria Romaniei mai bine decat multi profesori de istorie, nume, locuri, date. Nu prea mai stie ce-a facut ieri, azi-dimineata, dar copilaria si tineretea sunt povestite in detaliu, mai prezente si mai proaspete decat prezentul. Sigur, uneori vad ca si el este constient ca a fost candva ceva, si azi e doar un bot zbarcit, albit, si care tremura din toate balamalele, nici nu ghicesti colonelul, ori militaria, la fel cum vede ca pe zi ce trece, nici nu intinereste, nici bine nu se mai face. Nu are televizor, nici n-a avut, nici ca l-a interesat, la el ziarele se numesc jurnale si gazete, dar de la o vreme nu mai cumpara nici d-astea. Citeste mult, reciteste, povesteste, si umbla prin cartier in uniforma lui ciudata, incompleta, la fel de stirba ca si el. E vaduv de nici el nu mai tine socoteala anilor de singuratate, e ramolit, senil, capos, ursuz, dificil pentru neamurile care-i mai poarta uneori de grija, bonom, jovial, galant [fata de altii]. Cred ca stie si el ca traieste in alta lume, dar nu pare sa vrea sa tina pasul cu noi. Uneori ma intreb daca-s povestile lui, ori si le-a insusit, dar pare atat de autentic incat nu m-ar deranja sa fie scorneli, nu ar scadea simpatia pe care i-o port. Pentru mine este un mosulet simpatic, pentru altii e un bosorog nebun si caraghios, dar cum e un nimeni, cunoscut doar la noi pe scara, si nici aici de toata lumea (unii cred ca-i boschetar si nici ca-i deschid usa sa intre in bloc), pentru el e ok sa se arate asa cum arata, fara cosmeticale si retusuri. Poate nu-i pasa, poate se simte bine in pielea lui. Poate ca d-aia si povesteste despre alti oameni, alte locuri, copilaria si tineretea lui. Uneori ma straduiesc si eu sa-mi amintesc figura lui, dar afar' de costumatia ciudata si parul alb, mai mult nu reusesc, insa ii stiu povestile si nu cred ca o sa le uit prea curand. Dar ce-i bine pentru dl. Nimeni, nu-i bine pentru altii, mai mari, mai fosti. Batranetea, boala, este mascata, ba cu o vopsea de par, ba cu un PR, interviuri cu intrebari si raspunsuri bine puse la punct, spre vesnica amintire a imaginii, nu a omului, pe care oricum, prea putina lume l-a cunoscut, dar foarte multi il percep ca pe o ruda scumpa sufletului lor. Poate ca uneori, aparenta asta de personaj mitic, imaginea asta construita cu grija si intretinuta cu si mai mare grija, are si un pret, pe care-l platesc si altii, nu doar mortul. Si poate ca d-aia, in cazul unor "mitici" [nu "Mitici"], n-o sa vina nimeni sa admita "ba, ala era/ este dus cu pluta, senil samd de acu' 10 ani, dar abia acum aflati si voi", e doar excentric, starneste controverse, e un crai [daca-i barbat] care suceste mintile nimfutelor, chit ca el a suit sculele'n pod de 15 ani, ia Viagra numa' ca sa nu se pise pe colac si impinge limba cu degetul... cand linge o inghetata, nu va ganditi la tampenii, pentru ca nici eu nu ma gandeam. Lui prea mult nu cred sa-i mai pese, a spus ce-a vrut, a lasat cu limba de moarte, altii isi sparg capul cu indeplinirea doleantelor, iar pe el [pe mort, ofc] unele chestii il lasa cam rece, asta dupa ce a fost incalzit in prealabil [in unele situatii]. Ma rog, ati prins ideea...

     Iar prostimea, din greseala e prostimea cu care noi, astia obisnuiti, dam nas in nas cam peste tot, la nunta, botez, inmormantare, piata, tramvai, la servici... Decat ca ne-am obisnuit cu ei si nu ne mai minunam ca vitelul la poarta noua. Nu cred sa fie chiar atat de multi cum exagereaza astia [ca daca ar fi asa, atunci e naspa pentru toata lumea], dar exista posibilitatea sa se inmulteasca: pun tocsoistii umarul din greu la chestiunea asta. Nu stiu de ce s-au scandalizat iar carnatii astia de la tv... [in conditiile in care ei usturoi n-au mancat, nici gura nu le pute] Bine, e si greu de inchipuit: cat puteau sa intinda pelteaua si sa bata apa-n piua cu stirea ca a murit cutare? O zi, cel mult doua, pana afla si al de n-are teveu in casa, apoi trebuia sa mai vina cu ceva...Hai cu incinerarea vs. "inhumare crestineasca". S-a dus si asta, s-au pus unii si-n cur, si-n cap, tot l-au pulverizat (bine, daca asa a vrut omu' asa s-a facut, doar nu era sa-l impaieze de dragul a doi, trei, cinspe ametiti, dereglati, taietori de frunza la caini si bocitoare de ocazie la morti de lux), acu' ce sa mai zica si ei (carnatii de la teveu)? Hai cu copilu' din flori, cu nevasta mult prea tanara si acu' "oameni buni, i-ati vazut pe sceleratii aia care huiduiau si faceau crize de isterie? ati mai pomenit asa ceva?" Da, am mai pomenit. Voi i-ati chemat, voi i-ati intaratat, voi le dati zi de zi apa la moara. Si pana la urma, scenarii si actori vedem zi de zi, unii nu mai deosebesc omul de rol, altii nici nu au facut-o vreodata, altii nu mai reusesc sa iasa din rol.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...