Iar am lipsit...

     De mutat, am reusit, in sfarsit, sa ma mut in casa noua. Am sortat, aruncat, pastrat, ambalat si carat o multime de corcoate. Ma minunez si eu cate marafeturi se pot aduna intr-o casa, si utile, si inutile, si “prezente motivate”. Astea motivate sunt acele obiecte pe care le pastrezi in ideea ca e posibil sa ai candva nevoie de ele, si decat sa cauti de cumparat, ori de imprumutat, mai bine le pastrezi… Gen baros mostenit de la bunicu’. Ce dracu’ as putea face eu cu un baros? Absolut nimic… 

     Am niste idei, dar mi-e tare teama (intemeiata temere), ca intra in categoria “ai nevoie de tratament”. Cel mai probabil l-as putea folosi atunci cand m-as incumeta sa demolez cine stie ce perete care sta in calea fericirii mele, la daramat camara, debaraua…

Dar sigur ca asta nu se va intampla niciodata, folosesc si camara, si debaraua, am planuri mari cu ele fix in starea in care se afla, foarte putin probabil sa ma razgandesc vreodata. Si oricum, n-as folosi eu acel baros, pen’ ca abia-s in stare sa-l apuc de coada si sa-l ridic de la pamant, deci , si mai putin probabil sa fiu in stare sa-l fac sa decoleze de la sol. L-ar folosi meseriasii pe care i-as plati sa-mi puna in practica ideile crete, iar ei, cu siguranta ar avea déjà o ustensila de genul asta… Deci, la ce naiba imi trebuie mie un baros? Logic ca a zburat… O papusa cam distrusa, cam uratica, daca nu de-a dreptul inspaimantatoare cu ochii ei de sticla si alura de Chucky, primita de la o matusa care din vremuri imemoriale a decedat, poate ca d-aia nici nu-mi amintesc de ea, chiar daca o alta matusa binevoitoare mi-a aratat niste poze cu raposata… Era “amintire”. Ce pusca mea amintire, cand eu nu stiu cine-i tanti din poza, nici mama nu prea stie cine este, si daca stau sa ma gandesc mai bine, nici mamaie nu stia, si as mai ruga-o sa faca un efort de memorie, dar, din pacate, n-am cum s-o rog, pentru ca nu s-aude pana unde s-a dus ea. Poate s-o fi lamurit care-i tanti asta, daca s-or fi reunit p-acolo… Ma rog, am meditat eu intens la valoarea sentimentala a papusii asteia, si n-am reusit s-o identific, asa ca am incercat sa gasesc originile ei. Cercetand hoarda de tusici si matusici… cate dame, atatea versiuni, asa ca papusa asta a fost al doilea semn. Am mai gasit o multime de marafeturi cumparate cu prilejul unor calatorii, cica “amintire”. Sigur ca imi amintesc cand am fost in Mangalia si-am mancat nush ce uratanie de peste care mi-a provocat o intoxicatie si mai urata de-am stat in hotel aproape toata minivacanta… De ce as mai fi avut nevoie de o cochilie de melc “amintire”? Si, mai ales, de ce trebuia sa dau banii, la fiecare trecere prin oras, pe un alt marafet care sa-mi aminteasca la un moment dat ca am trecut pe acolo? Ma rog, bani irositi aiurea, marafeturile au zacut prin cutii cocotate pe rafturi ascunse privirii mele, cam pe acolo pe unde nu ai ocazia sa cotrobai des, sa nu te impiedici de ele, sa nu le mai gasesti decat peste ani si ani – spre exemplu cand te muti- si sa constati ca nici ca-ti mai amintesti de unde dracu’ le-ai cumparat. Motivul e oarecum limpede… Deci, tot la gunoi au ajuns si astea. Alta data, daca mai am porniri d-astea sentimentale, o sa incerc sa fiu mai practica: o sa cumpar chestii utile… Am ajuns si la haine. Alta tragedie si aici: am descoperit haine pe care nici nu stiam ca le am. Ma intrebam si eu de cand, de unde… Unele dragute, pe care nu le-am purtat niciodata, altele… hidoase.  Oare chiar eu le-am cumparat? Sau poate ca le-am primit.  Le-am facut pachet si le-am dat. Am trecut si de astea si am ajuns la cioburi. Vai de mine, cate farfurii, cate cani, pahare si alte minuni… Am obiceiul sa cumpar seturi. 6, 8, 10, 12, ca daca se sparge unul, sa mai am. Ei bine, s-au spart 5, de ce l-am pastrat pe al saselea, apoi am cumparat un alt set de sase, dar cu alt model, alta culoare, alta forma,  din care s-au spart vreo patru, si povestea a continuat astfel incat am descoperit vreo 30 de pahare care nu aveau absolut nimic in comun, in nici un caz nu ar fi putut fi folosite impreuna…  Poate doar sparte. Vaai, ce pacat ca nu m-am gandit mai devreme, mereu mi-am dorit sa fac ceva tandari, si am ratat ocazia, ca paharele astea au ajuns la “sticla”, pentru ca am descoperit ca aveam niste cutii in care zaceau cateva seturi intacte de pahare identice, care pahare acopereau absolut toate necesitatile (apa, vin, trascau samd), dar care erau foarte bine ascunse… Poze, vaze, carti, scrumiere, presse papier, borcane de 400, de 800, cu forme spectaculoase [p-astea le colectionez si nu le-as arunca nici in ruptul capului], cu muraturi, fara muraturi, oale, capace, chibrituri, sidiuri… Am avut multe surprise, m-am zburlit toata, m-am calmat, m-am si distrat. Acum trebuie sa despachetez si sa le gasesc cotloane noi. Partial am reusit, dar am mai aruncat multe alte chestii [pe care nu le-as fi “parasit”]. Pana la urma nu a fost chiar atat de dureros. I feel free, light…