O colega mi-a spus ca ea tine postul, dar o sa ia o bucatica pentru acas', la pachet pentru barba-su (sambata a fost dezlegarea la peste, io am venit cu pomana abia luni). Zic ok, nu-i bai, chiar m-am bucurat ca a vrut sa ia. Alta intai a luat, pe urma s-a intors si mi-a trantit inapoi bucata de peste, ca cica azi nu se mananca peste. Ma uitam ca-si comandase niste mititei... deci nu cred sa fie postul un motiv pentru refuz. Cred ca ori nu i-a placut pestele meu, ori are ea ceva de impartit cu mine si asta a fost un prilej bun sa-mi arate... De coliva s-au atins numa' doua colege, deci n-am prea avut cui sa impart, cum se face, prilej cu care mi-au cam dat lacrimile nitel, da' noroc ca nu ma tine mult. Si chiar era buna...
Am fost si la cimitir, prilej cu care-am observat ca au inceput astia sa-si selecteze vizitatorii: nu mai intra oricine, iar cersetorii au ramas la poarta. Deh, se intretine greu cimitirul, mai ales ca nu mai au nici ce locuri de veci sa vanda, ca le-au vandut pe toate, ba, au vandut si aleile. Mi s-a parut mie ca s-au cam ingustat... E chiar boier ala care mai are loc si de-o bancuta pe langa mormant. Am bagat de seama c-a disparut si plopul de langa cavoul nostru. Cica era prea batran. Da' de unde, ca a rasarit in locul lui un cavou mititel, cam cat o bisericuta de cartier...
Cand am ajuns noi, era pustiu p-acolo, bag de seama ca nu prea-s amatori de reculegere la capataiul adormitilor (asta ma face sa ma intreb de ce se isterizau gloatele cand l-a parlit madam Dana pe Maestru, desi as putea gasi o explicatie), intre timp a inceput sa mai apara si cate-o fiinta vie si care nu arata a zombi (sa vezi groparii ce look sexy balamuc erau, sau ingrijitoarele).
In cateva minute s-a umplut batatura de d-astia cu mertane si vapoare d-alea de teren, proaspat lustruite si ceruite, iar maica-mea isi freca mainile de bucurie ca are si ea cui sa dea ce-a pregatit, da' ma busea si rasul imaginandu-mi fasul meu negru si caciula tuflita a maica-mii printre blanurile alora si ochelarii de soare Chanel... Si tata cu cascarabeta lui pe roti, bombita lui visinie, vai steluta ei norocoasa, ca la anu' sigur nu mai trece ITP-ul dupa ce-o sa inghete iarna asta in parcare, se duce de suflet caroseria, ca cre' ca o sa se dezintegreze pana-n primavara [bine ca nu tre' sa-i facem pomana si asteia, saraca], parcata cu greu printre vapoarele alea negre... Dintre vapoare se itea si Bombonica visinie, cam stafidita, da' na, asta avem, cu asta defilam.
Adica, incearca sa-ti imaginezi aleea principala din cimitir, toata numa' moloz si hartoape, si pe cucoanele alea cu cizmulite si botine cu tocuri cui de doispe si varf ascutit ca un supozitor, cu piciorusele alea subtiri de ma mir cum dracului puteau sa tina butile alea de femei incotosmanate in ditamai ursii. Da' erau de poezie, zau daca nu: ele imense, hainele imense, si toculetele alea subtiri, cat o tigareta d-aia pai, tapate si coafate de le ajungea freza pan' la turla capelei (a propos: neamurile bune si instarite nu merg la coiafor numa' la nunti si botezuri, merg si la inmormantari), si spanzurata (mai potrivit ar fi insurubata-indesata, ca altfel nu stiu cum ar fi putut ajunge pana acolo) pe umar, [de fapt, poseta in sine arata la ele cam ca un fel de cocoasa, ca altfel nu putea sa stea avand baretele foarte scurte] o posetuta de mana, mica-mica-mica, cat o nuca... si incercau sa topaie pe prundisul ala din cimitir cu mutre scarbite ca tre' sa calce talpa lor in jegul ala. Alaiul asta de cucoane imblanite si boieri cu dinti de aur si-a adus si popa al lor, dricul lor (nu stiu de ce nu era bun asta de la cimitir, nu era de firma, cred).
Pana si popa al lor era mai intolit decat popa al nostru. Al nostru, saracu' (vorba vine: sarac pe langa ala), cu rasa negru-spalacit, mai mult gri, ferfenitita la poale, cu mansetele tocite si patrafirul decolorat, parea un terchea-berchea pe langa popa al alora, care, desi mai mic la stat decat al nostru, si cu barbuta mai micuta si mai rara, avea o rasa neagra-neagra, ca abanosul, si era poleit cu fir de aur si patrafirul; avea si-un lantau lung si gros, cam ca ala de-l aveam noi la ciutura de la fantana, cu un crucifx cat o veioza, si cand pica o raza de soare, chiar si firava, sclipea popa asta de-ti lua ochii, si popa al nostru lacrima... Cred ca de ciuda ca i-a luat asta painea de la gura... Da' sa fi fost soarele mai puternic... Uite ca nu m-am dus si eu, asa cum facea mamaie, sa ma uit, asa din curiozitate: si-or fi adus si groapa d-acas', ca imbracasera capela aia numa'n niste draperii d-astea de-i acopereau peretii, bag de seama ca nici asta nu era pe placul damelor astora bine...
Si meditam acum ca nu prea mai vad un rost in treaba asta, adica sa faci pomana, cum se spune. Intai pentru ca daca dai ceva, te napadesc cersetorii de profesie, apoi pentru ca aia mai avuti nu vor sa primeasca ceva, ca cica ce, au ei nevoie de pomana, ca au ce manca si acas', ca si cand ar fi o rusine sa intinda mana si sa primeasca un colac si ce mai dai tu acolo [astia-s aia care daca-i cauti la buletin, le vezi numele zugravit la "ctitori" si pe placuta metalica batuta-n tinte pe vreo strana, deosebit de generosi si foarte atenti ca enoriasii de rand sa afle cine-s ei]. Mai e si categoria alora care nu vor sa primeasca de teama salmonellei, ca daca le dai cine stie ce otrava, da' d-stia n-am prea vazut, nici la biserica nu prea merg, ca stau in rand cu toti mucosii si se umplu de te miri ce. La cersetori nu vreau sa dau. Si gata. Nu mi-e nici mila cand ii vad ca dau navala peste mine si mai si stramba din nas ca nu prea le place ce-am pregatit...
Ajung si la coliva: pai cam asta ar fi principalu', decat ca pomanagii de meserie nu servesc asa ceva, le-o dai si-o gasesti aruncata-n drum. adica, na, nici ca se deranjeaza sa caute un cos de gunoi, macar sa n-o vezi imprastiata pe jos. Si atunci, de ce sa le dau, cand stiu c-o arunca, numa' asa ca sa stiu c-am dat, pentru ca asa se face?
Pe urma, ca tre' sa ma iau si de popa, daca merg cu toate cele la biserica, nu e cu taxa, te duci acolo, pui pe masa ce pui, trece popa si le tamaiaza pe toate, (bine, tre' sa dai vin, paine), da' na, obiceiul zice ca tre' sa mergi la cimitir, si acolo sa-i cante popa raposatului vesnica pomenire, da' acolo, ce sa vezi, cam e cu taxa. Popa nu cere, da' daca nu-i dai, alta data cand il chemi zice ca are treaba-n alta parte, ori te lasa sa astepti ca cica a avut un mort, doi, zece, si cand o termina cu ei, ajunge si la tine, si-n functie de anotimp ori iti ingheata fundul langa oasele adormitului si faci turturi de muci la nas, ori te ia cu calduri si te bate soarele-n cap de ajungi sa te gandesti ca ia uite cata lume moare-n zilele noastre, ca n-are popa vreme sa-i citeasca si mortului tau... Asta e, inghiti galusca si zici ca nimeni nu moare dupa program. Cica a intervenit neprevazutul in agenda popii. Nu-s eu foarte religioasa, da' batranii mei erau, si daca nu si-ar fi exprimat niste dorinte, cum s-ar zice, cu limba de moarte, ii cinsteam si eu dupa cum ma taia capul...
Pe urma, prin unele parti e alta randuiala, ca cica tre' sa faci capetel, asta-i alta: dai masa, scaune, pat, haine, lenjerii [de pat], fete de masa. Aici zic cam dupa ureche, ca nu-mi mai amintesc precis cand si cum se face, da' ai batrani faceau si d-astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.