joi, 13 februarie 2014

Uof, uof si aoleu...

   Dom'le, eu am o problemă serioasă: n-am fise de cafea! Şi tragedia e că nimeni [dintre comercianți] nu vrea să dea d-alea de cinzeci de bani, taman pentru că au automate de cafea și le tre'be pentru clienții [lor] fideli... Nu-i bai, automatul meu e mai șmecher și primește și zece bani... da', ce să vezi, nici ăștia nu se mai găsesc. Înțeleg că viața e grele și nu se mai încurcă niște comercianți cu mărunțișul, da' io vreau restul pân' la ultimul 10 bani!
     Şi povestea începe așa: merg la o casierie să achit o fractură, și duduia-mi duduie că n-are să-mi dea rest, nu vreau eu să trecem aici suma rotunda, că se scade data aviatoare? Sigur, data aviatoare se repetă povestea, si la casieria asta, și la alta, și la pâine [unde mai primesc și câte-o caramea, ghinion dacă n-au caramele de care-mi plac mie, că dacă se întâmplă să nu fie, zic "lăsați așa, că nu-i bai, sau mai fac o combinație, mai cumpăr ceva și, pac, gata, am făcut suma rotundă, fără virgule și fracții]. Nu stiu de ce-mi mai scot eu banii de pe card, mai bine-i las acolo și plătesc peste tot cu cardul, dar ce să vezi, că nu-mi fac chiar toate cumpărăturile din supermarket și nu merge peste tot să plătești cu plasticul... De ce mai pun ei prețuri gen 1,81 lei, dacă n-au niciodată ăia nouășpe bani?
   

     Azi, io, în piață. N-aveau pătrunjel în supermarket, că altfel nu prea mai am de ce să calc prin piață (degeaba se zburlesc “producătorii”, care cam ia cu japca marfa altora și o revând, că cică le fură supermarketurile mușterii, pen’ că, iete cum mușterii merg singuri și de bunăvoie la super, unde nu-ți vâră pe gât roșii stricate și alte chestii degerate, îți alegi marfa). Găsesc pătrunjelu' două la leu, cer doi pătrunjei, văd și mărar, doi la leu (tarif unic, leușteanul e mai scump), cer și d-ăla doi, altceva mai doriți... Mă gândesc mai bine și zic că mai vreau doi pătrunjei (da, mă, ce te miri, halesc mult pătrunjel), și asta îmi zice: vă dau și două legături de ceapă verde. Eu zic "nu, mulțumesc". Păi, zicea ea mirată că nu pricep, ca să fie 5 lei... Da’ de ce? Am trei lei, poftim banii, dă-mi ierburile… I-am stricat socoteala și fengșuiu': cre’ că mi-a urat numa’ de bine. Și uite-așa ajungem iar la tuta de la telefoane. De fapt, nu incă...
     În fine, trecem peste nemulțumirea mea cu lipsa de fier, pe care-am rezolvat-o azi cu o tanti de la un chioșc de ziare, care tanti avea o mulțime de monede de zece bani, și care a fost foarte bucuroasă să-mi dea în schimbul unei hârtii de plastic de 5 lei o punguță cu mulți bani de fier...
     Da' de fapt, alta mă roade: tuta aia de la... unde-mi plătesc eu abonamentele (abia acu' am ajuns). Deci, nu cred că mai calc pe acolo. Luna trecută era cât p-aci să-mi vândă bage pe gât nu știu ce telefon aveau ei la super ofertă; acu' vreo două luni trăgea de mine să-mi prezinte o ofertă unică și irepetabilă, acu’ trei luni…
 Acu', pe de-o parte, eu sunt de vină, pentru că știam că tre' să-și turuie și ea povestea, și am lăsat-o să turuie, că na, nu multă lume o ascultă, să nu fie și ea frustrată că are un job și nu vrea nimeni să asculte ce bine și-a invățat poezia... Bine, i-am cam zis că "nu" în clipa în care am realizat că oferta ei nu mă interesează deloc, da' cre' că iar n-am fost suficient de fermă, cre' că trebuia să zbier ca să priceapă asta că "nu" e chiar "nu", nu "poate"... Maaaare greșeală, că după ce și-a spus poezia, a percutat pe “nu” și mai avea nițel și mă lua și la bătaie [fata scosese pixu', amenințător, la mine, că să facem contractul acum, deci chiar acum, nu mâine, cum făcea aia cu “vreau să sune telefonul”], cum dracu’ să nu pricep că oferta asta e unică, și sunt prea mică pentru o ofertă d-asta și altă dată nu mai pup?! Cum am scăpat de acolo, am dat iama în boielile și sulemenelile ălora de la coșmelia de lângă zuza nebună și crizată, total dedicată companiei-mumă și targetului...
                A doua lună, i-am retezat-o și i-am spus că nu-mi trebuie alt telefon, mă descurc bine cu ăsta al meu, îl iubesc, nu-l trădez. Ce credeți: a tăcut moara stricată? De unde, soro... A început și mai rău: păi văd că aveți trei abonamente... Sabină, asta-i cu capu': zici că-i de la poliția secretă... m-a deranjat că s-a folosit de informațiile, altfel confidențiale, din sistem, pentru a mă convinge/ forța să mai iau ceva de la ei, în condițiile în care deja spusesem că nu sunt interesată, nu am buget, nu vreau. A dus-o  mintea să se asigure că nu pot spune că nu-mi permit x telefon, pentru că făcuse fata socoteala și cutare smartfon se potrivea cu bugetul meu virtual, și nu înțelegea de ce nu plec cu el de acolo dacă tot mi-l permit, desigur plătind o diferență mică, de numai doar câteva zeci de lei… Și dacă tot am zis că nu mă interesează un telefon nou, i-am zis și o revoar, băteam în retragere, spre ușă, s-a gândit că dacă iese de după tejghea și vine vijelios după mine, e și mai convingătoare; a plusat zuza cu un alt produs. Nu știu ce cursuri de tehnici de persuasiune o fi urmat asta, da’ zău că mă așteptam să mă ia și la palme, că déjà mă cam vârâse în corzi (vitrină). Iar îi zic că nu mă interesează, că musiu Bâzdâc e titular de contract [în caz că n-a observat], și că nu-i interesat, la care asta se apucă și-mi mâzgălește chitanța cu ofertele vieții în timp ce mă instruiește cum să-l conving pe dom’ Bazdac să vină în shop. Eu țineam/ trăgeam de un colț de chitanță și asta nu-i dădea drumul din gheare. Eram ca pitbullu' și pechinezul de luptă [avea părul prins într-o coadă flocăită rău, sauvage, pieptănat cu petarda]. Scap cu viață, plec naucă de cap, iar intru în magazinul cu cosmeticale de lângă șandramaua lu' tuta asta, iar cumpăr porcărele inutile, și ce să vezi, pe nesimțite a venit și factura de luna asta...
     Măi, deci nu mai pot... Chiar cre' că o să plătesc pe net, îmi fac un internet banking, d-ăla, cum i-o zice, că dacă o mai văd p-aia o dată, cu toată răbdarea mea drăcească și serenitatea îngerească, o bag în mă-sa și-i fac guler din casa de marcat [în gând, desigur]. Deci, luna asta mai avea nițel și-mi trimitea o flegmă când a aflat că am abonament la alt furnizor de servicii de tv... Dacă nu-mi venea să-i sparg dinții, zău că mă prăpădeam de râs! A fost cam așa: (pe un ton oarecum răstit/ iscoditor) știți că avem o ofertă la televiziune? Nu, mulțumesc, am deja. [Am televiziune de la cutare, care nu-mi dă net dacă nu am și teve de la ei, am în plus și telefonie fixă și mobilă, nu bateți oferta asta, deci: nu, nu vreau! Asta nu i-am mai spus-o ei] Ce credeți? Dă flocăita ochii peste cap, după care-și focusează privirea undeva-n tavan și vorbește ca pentru sine: of, doamne, de ce n-or vrea, că noi le dăm toate canalele pe hașde, multe, toate! Apoi îmi zice mie, care deja mă aflam c-un picior afară din șandramaua iadului: vă dăm și risivăr de hașde, cu chirie de 2 euro și nu-mai-știu-cât pe lună, și nu trebuie decât să aveți un perete spre sud! Eh, după ce că trăgea de mine să dau bani pe care nu voiam să-i dau, îl voia și pe musiu B livrat în ușa magazinului, mai voia și un perete, numai atât! Eu, cu mâncărici la limbă, îi zic ăsteia: cu tot cu TVA? Da' unde-i sudul? Ea: nu contează, ne trebuie un perete pe care să montăm antena, dar trebuie să veniți neapărat astă seară, mâine cel târziu, pentru că expiră oferta și aveți doișpe (iiiiîîu!) luni gratuit, șase anul ăsta și șase la anul, nu plătiți nimic! FFS, o pun să-mi facă socoteala cu risivărul, antena, abonamentul în sine, să bage și TVA-urile, îmi dă ea o valoare din care rotunjise binișor pe minus, eu, masochistă, îi zic că mă costă mult mai mult decât ce am acum, plus deranjul că tre’ să reamenajez în casă pentru mățăraia de la antena, la care ea zice "da, da' nu plătiți doișpe luni, șase anul ăsta și șase la anul". Uof! Să n-o mai lungesc, am lăsat-o cu tristețea-n suflet... și iar am dat iama la dugheana cu sulemeneli. O avea contract și cu ăia?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...