Abia acum doua luni mi-a reusit primul blat de tort adevarat, adicatelea pandispan [şpan?!!], ca de obicei il cam faceam chec.
Nu era rau, da' nu era cum visam eu... ma rog, e un progres', ca-n crema mi-am bagat toate cele ce n-am. De fapt, nu in crema, ci in sursa de inspiratie, gen un blog culinar [in care iar imi bag toate cele], pentru ca scria acolo ca este o reteta ideala pentru incepatori idioti [eu ziceam ca-s doar incepatoare], da', cretinu' naibii (sau cretina), a uitat sa zica ca rahatul ala de crema se da la frigider de pe-o zi pe alta, gen minim 10 ore, iar mie imi trebuia crema aia in opt ore... Ca daca scria in pielea gastii acolo ceva gen "fa, idioato, nu te apuca de crema asta daca o vrei azi, cauta alta reteta", cre' ca pricepeam... Si care crema, de fleasca ce-a fost a penetrat (!) blatul cam cum facea in reclama si mai idioata cerneala cu creta, si a iesit un fel de ceva care nu poate fi explicat in cuvinte, da' cred ca o sa va faceti o idee din cele ce urmeaza.
Bun, deci topesc, frec*, sparg**, amestec, mixez, cantaresc si iese molozul ala de crema. Gust, e ok. Incepe aia sa se "lege", o las vreo patru ore in frigider, decat ca, ce sa vezi, trebuia sa mozolesc tortul cu crema aia... In secunda in care crema pielii-gastii a atins frumusetea mea de blat, s-a lichefiat, frate... Si nu, blatul nu era fierbinte, p-asta m-a dus mintea sa-l fac cu o zi inainte... In fine, blatul meu a supt ca o sugativa juma' din crema aia flescaita. Da-i si topeste ciucalata, unt, purici, picioare de musca, descurca-te, improvizeaza, suduie si tremura de nervi [mai mult de grija, ca nici n-aveam de un' sa cumpar rapid un tort], si nu stiu cum dracu' si de unde am luat retata aia [a doua], ca mi-a iesit o crema cu care am pus in opera minunatul meu tort insiropat cu banuita crema.
Sigur, exista si varianta cu crema la plic, da' n-am vrut nici picata cu ceara, cum sa pangaresc eu frumusete de blat? mi-as... cuvantul cu "p" si "ula" in retele vietii... Asaa, si cum ziceam, mi-a iesit primul tort adevarat, dupa multi ani de incercari, bucataria mi-a iesit din maini cam ca dupa bombardament, domnu' Bazdac a strans oalele sparte de catre je, si iaca ce fericita am fost... si ce muschi am facut pentru ca de la pandispan incoace, toate cremele si cocile si... toate, toate... toate... spumele marii, le-am batut cu telul, caci mixerul si-a dat obstescul sfarsit pe altarul... pe blatul din bucatarie, de prost ce e. Era. Ocazie cu care am descoperit ca si-n bucatarie poti sa faci fitness. Stai sa vezi cand m-oi apuca de *** cozonaci cata brandul o sa fac. Poza cu blatul cre' ca o sa apara cam pe maine, pentru ca azi m-am umplut de spume numa' cand mi-am amintit de crema vietii...
Oare in bucatarie e bine sa intrebi "da' de ce"? Sau sunt mistere si tabu-uri si e bine sa nu superi zeii, ca altfel risti sa ti se falfaie/ flescaie ceva-ul? Nu de alta, da' pe undeva citii ca nu-i menirea orisicui sa bucatareasca, tre' sa ai har, universul sa-ti fi menit... Ok...
* - unt cu zahar
** - oua
*** - framantat, nu de mancat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.