miercuri, 25 iunie 2014

Din ciclul "cum să..."

     Mersul la piață a devenit pentru mine un chin în clipa în care a fost nevoie să merg cu copilul după mine.
     Vară, iarnă, în piață pute de-ți cârmește nasul din loc (a brânză, osânză, pește, porc, carne împuțită, legume și fructe fermentate, a transpirație... U name it, it's there ), e aglomerație eternă pentru că piețele astea modernizate sunt înghesuite ca naiba, culoarele dintre tarabe sunt înguste... Nu știu cine le-a gândit da' le-a gândit de parcă ai merge în piață doar să te uiți, să mirosi și să pleci... De când a apărut și moda cărucioarelor de cumpărături e și mai bine. Culoarele alea sunt făcute ori pentru subnutriți, ori pentru scheleți, nu pentru oameni cu cărniță pe ei și extensii la mâini cam ca papornițele și cărucioarele alea... Și dacă mai ai și ghinionul să fii prins între două tanti croite pe modelul tir, ai cam feștelit-o... Un "îmi dați voie să trec, vă rog" rostit cu glas străveziu, dulce și mieros, pe un ton politicos, ce crezi că face?! E un efort zadarnic... grețos de dulce și străveziu!
Dacă urci un ton, poate chiar două mai sus, poți avea surpriza să se oțărască cucoanele la tine, că, ce, nu puteai să fii politicos, ce te rățoiești așa la ele? În cazul meu, juma' de buletin, e bine să-mi iau seama, să-mi socotesc bine vorbele și să-mi stăpânesc glasul, altfel cine știe ce se poate întâmpla atunci când te afli între două burți cu torpile de submarin, dotate în plus și cu remorci doldora de verze la extremități... Așa că-mi dreg glasul mult înainte de-a ajunge la obstacol și mă pregătesc de întâlnire, dar până atunci, incerc metodele alternative: cu puterea minții (cum am văzut eu în niște filme), încerc să le conving să plece (ori e vrăjeală, ori n-am ajuns eu în stadiul ăla din moment ce reușesc doar să le conving să se mute de pe un picior pe altul, ori să înfigă adânc o mână între versanții dintre care nici că vreau să-mi imaginez ce prelată de tir de chilot de damă cu mânecuțe încearcă să extragă)...

     Pe lângă pericolul obstacolelor proțăpite-n cale, deși previzibile, tot obstacole rămân, există și pericolul accidentelor - le-aș spune "ușoare", da' nu prea-mi vine, că n-are cum. Sigur, un cot în coaste față de un căruț încărcat cu cinșpe kile de cartofi a cărui roată a trecut fix peste deștul tău mic de la  piciorul stâng și te-a betegit pentru două luni, nu se poate încadra în categoria "ușoarelor", dar nici coatele-ntre ele nu-s la fel. De exemplu, un schilod grăbit care-ți arde fute un cot în coaste poate fi mai periculos decât un durduliu molcom, pen' că unde-a atins schilodu' face gaură, în pana mea, îți taie răsuflarea și-ți remodelează spațiile intercostale. Pe de altă parte, un durduliu grăbit, chit că are amortizoare la ciolane, dacă te-a prins din plin, te pune-n cur pe caldarâm... asta-i o extremă, ai fi fericit dacă doar te-ai învârti-n loc. Eh, o piruetă, giruetă, roza vânturilor...
     După o excursie prin piață în care ai parte de oricare dintre "accidentele" de mai sus, e aproape imposibil să fii calm. N-ai cum! Măcar că scapi un 'nezaii mă-tii de balenă ucigașă, chioaro, băgați-aș căruțul ăla în dos, plin, nu gol, ca să simți și tu cartofii ăia, și tot nu rămâi dator, da' dacă și taci, și ești calm, îți continui cumpărăturile fără măcar să gândești cum ar fi să vii cu un tanc în piață, sau să dai cu un ou clocit în mijlocul culoarului și după aia să fugi (te teleportezi, că altfel n-ai cum, da' fiind vis, logic că tu ai cum să scapi), cre' că ai stofă de ucigaș în serie...

     E, acum imaginează-ți că ai un copil spânzurat de gât, ori de-o aripă (aci nu-mi cer scuze, da' cre' că tre' să fii și puțin într-un fel să intri cu căruțu' cu puradel cu tot în piață, eventual în cârd de câte două, trei mămici încăruțate, aș zice ori prost, ori nesimțit, nu m-am hotărât încă, da' iau în calcul și combo), ai ceva cumpărături de făcut și treci printre zombi d-ăștia de toate dimensiunile și gabaritele, dotați cu remorci, și care nu văd altceva decât mâncare, nu se uită-n stânga, dreapta, de parcă ar umbla prin pădure, nu într-un căcat d-asta de piață modernizată în care dacă trage unu' o bășină sub copertinele alea care se încing cumplit îi gazează pe toți, adică doar că nu bate vântul înăuntru, dar vara, în piață e saună... Nu prea ai cum să nu observi că nu te ferește nici dracu', că-i doare-n paișpe, nici nu-i doare că lovesc pe cineva, copil, adult, băbuță ramolită ori neramolită sau boșorog ramolit ori neramolit.
     Câteodată mă gândesc că fac treaba asta în dușmănie, ori pur și simplu sunt și tâmpiți, și nesimțiți, și răi. Toate la un loc, de data asta! Adică dacă ai cărat plodul după tine, așa-ți trebuie că l-ai cărat, dacă ești moș, ori babă, ce dracu' mai umbli după mâncare când te caută moartea p-acas' să te întrebe de ce mai dai banii pe medicamente, iar tu bântui ca o mumie chiaună ce ești prin piață, dacă ești gravidă, stai acas' că doar nu ți-au făcut cetățenii înfometați puradelul ca să se simtă și să te ferească ei (am auzit-o și p-asta, în tramvai, 25, raiul de pe lume să circuli cu cașcarabeta aia pe roți, ghinionul ăluia care mi-a zis-o, pentru că i-am urat din străfundul sufletului meu ca nevastă-sa să pățească fix la fel când o fi cu burta la gură - știu că nu-i un gând creștinesc, da' zău că alt leac nu văd la nesimțire, că am mai pățit și altă: io-i cedai locul pe scaun, doar o văzui că are picioarele cât trunchiul de babobab, o trec toate nădușelile și abia-și mai poartă burta cu copil în ea, și vaca proastă îi "șoptește" lu' bărbasu' rânjind fasolea la mine"ce bine că s-a sculat proasta asta"). Deci, da... mostră de inteligență.

      Trecem peste, și ajungem la altă sursă de bâzdâci: precupeții-vulturi. Ăștia-s ăia despre care am mai povestit (povestea), și care chiar dacă te văd cu brânza în mână, tot brânză vor să-ți vândă... Dă-mi mă, dracului, niște roșii, o ceapă, un drob de sare, un țoi de țuică și-o galeată de apă, da' tu vrei să cumpăr tot brânză? Ori ești cu capu', ori nu te duce capu'... la comerț. Marș acas'!

     Mă, da' și dacă ți-ai lăsat puradelu' acas', te duci la piață cochetă, în țoalili de zile de birou, boită, coiafată să iei trei roșii și-un pătrujel, zău că n-ai urmă de stres! Te plimbi printre tarabe, caști gura, nu te întreabă nimeni de sănătate, dacă ești cu unghiile frumos pictate, nu te-treabă nici dracu' dacă vrei barză, varză, viezure, făsui și ouă de cocomârlă, pen' că nu le inspiri încredere: nu ești gospodină! Iar dacă-ți iei o mutră d-aia acră, și-o privire de condor plecat după pradă, se ridică obstacolele singurele din calea ta...

2 comentarii:

  1. acu, daca tie nu iti arde de piata si ai alternativa, ma bucur pt tine dar altii (ca mine si ca multi altii) umblu la piata saptamal. Cu copil evident. Si nu, nu injur, nu ma infurii, pana la urma sunt nervii mei, nu e cazul sa imi exprim in stil barbar. Intre timp insa mi-am gasit solutii (potrivite mie): anumite ore (da, sunt dintre primii clienti), intru numai pana in anumite zone, profit daca e ploaie (e piata mai goala) etc.
    Si personal, mi-era bine cu carut, ca agatzam o gramada de el :D, inclusiv legam copilul federes, sa fie acolo si sa nu il pierd naibii printre tarabe, ii dadeam un praz in mana sa il duca cu mandrie, ca altfel mai gaseam copilul cu cate o rosie, sa lesin de placere, gandindu-ma de pe unde a furat-o :). Ei, acum tarai cosul de cumparaturi noroc ca are roti, tin copilul cu o mana, cu alta pazesc portofelul, si cu alta mai culeg cele ce ii pica copilului din buzunare, eventual si trotineta ca dimineata ii e lene sa mearga.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincera sa fiu, n-as prea sti ce sa iti spun, pentru ca nu inteleg ce vrei sa spui, dar, da, merg in piata destul de des, si singura, si cu copilul (desi uneori as prefera sa nu il iau, si nu il iau cand am cu cien sa il las), m-am obisnuit sa-mi cumpar exact cat consum in doua zile tocmai pentru ca nu vreau sa ma lupt cu un volum mare de cumparaturi, asta-i alegerea mea. Pentru ca vreau sa-mi pastrez obiceiul asta n-am de ales in privinta orelor, in cursul saptamanii merg dupa orele de program, doar in weekend merg si eu devreme. Si da, ma deranjeaza nesimtirea unora: pot sa care dupa ei cat poa' sa duca, pana cad lati sub povara, dar asta nu inseamna ca au voie sa loveasca in stanga si in dreapta pentru ca au greutate. Nu i-am pus eu sa se incarce atat de mult, nu ma intereseaza ce tabieturi au si de ce. Pur si simplu, putina atentie nu omoara pe nimeni.
      Sper, totusi, ca nu te-ai simtit vizata de bazdacii mei, pentru ca n-am nimic de impartit cu posesorii de carucioare pentru cumparaturi (spui ca ai si tu unul): si eu am, il folosesc uneori, dar, din nou: am grija sa nu lovesc pe nimeni, banuiesc ca si tu la fel. Pur si simplu ma deranjeaza cei care nu se uita pe unde merg, cei care te inghesuie, te imping, te lovesc samd. Asta-i felul meu de-a ma descarca aici.

      Ștergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...