Dileme si ger...

     Azi, pen' că am avut minunata oportunitate de-a lua câteva zile din concediul rămas de anul trecut, m-am gândit să-l mut pe fiu-meu de la Dr. Bâzdâc (fosta doctoră și fără legătură cu Musiu Bâzdâc, nu-i fosta nevastă, io-s prima, sper că și singura, deci io-s Bâzdâc acum, ăleia tre' să-i găsesc alt nume, poate Somitatea Pielii Gâștei, ori ceva mai plastic, mai scurt și mai relevant), am reușit să prind o asistentă la telefonul policlinicii, așa că mi-am luat picioarele la spinare, cardul RATB, și-am purces la drum... Nu de alta, da' dacă ratam ocazia, dracu' știe când și pe la care Paști o mai prindeam.
        Merg la școală să-mi culeg odrasla, șoc, o găsesc ciumpăvită și cu un cucui în frunte de zici că-i inorog emo, măcar să fi fost mai centrat, ziceam că-i al treilea ochi, aflu că stilist de ocazie e un coleg care se ține numai de răutăți (să-mi amintiți să povestesc), culeg odrasla, o debarc la Maman, în Dr. Taberei, căci musiu Bâzdâc e-n altă tură, și purced către Berceois. Berceni...
     Cum călătorești gratis și rapid? Păi din Militari până la Maman există "Cora", pricepeți singuri, așa că-n loc să iau 336, 41 și ce-o mai fi câte două stații, plus translatarea per pedes dintr-o stație în alta, m-am suit comod în "Cora", dar după ce-am dat o raită prin magazin, cumparandu-mi șamponul drag, ăla pe care l-am mai lăudat și alte marafeturi care mi-au ușurat portmoneul.
     După care-am stat în stație la 173 rugându-mă să nu-l fi ratat. Eh, l-am. La un moment dat am văzut un taxi și mă întrebam dacă pentru 5 lei mă lasă ăla să stau și io zece minute la căldură... da' mi-am revenit repede și-am zis că mai bine traversez pe partea cu soare, stau nițel, și cân' văd că vine busu' trec strada înapoi. Da' iar mi-am revenit după ce-am văzut câtă mare de gheață tre' să trec. Văi, deci cât am înghețat în stație!
     Lângă mine trei puștoaice făceau poștă o țigare. De fapt una dintre ele poștea țigarea aia, că le dădea la astealalte câte-un fum cu mânuța ei, alea cre' că paralizaseră cu mâinile în buzunare. Gecuțe scurte, subțiri și mulate, pleata în vânt, în creierii goi, blugi mulați pe bucile strânse de frig, pantofiori... WTF! Când le-am văzut pantofiorii, niște cipicei, maică, nush ce dracu' erau ăia, jur că alea pișă cuburi pân' la vară, m-am încălzit instant. M-am bucurat când m-au întrebat "ai un foc?", înseamnă că am trecut în ochii lor drept tinerică, că dacă-mi ziceau astea cu "dumneavoastră" clar eram ori strămamaie în ochii lor, ori boschetară... Așa, cre' că m-au luat doar drept out of fashion... mă țin bine, hehe...
     În fine, vine osutășapteștreiu' în care m-am suit în reluare, că-mi înghețaseră picioarele-n bocanci, după care m-a pocnit iar o revelație între creieri: tre' să schimb cu tramvaiu' 25, la Șura Mare! FFS!!!
     Deci, ca să ne înțelegem: a călători cu RATB-ul între orele de vârf, e jale, la fel cum e jale a călători cu RATB în timpul orelor de vârf. Iar am stat de mi-au cristalizat urechile pe sub căciulă, mi-au înghețat tălpile, mucii în nas... Și când în sfârșit a venit răpciuga aia (unul dintre cele mai demolate tramvaie, dacă nu chiar cel mai), mi-am dat seama că policlinica e... departe și tre' să merg per pedes. Când am ajuns acolo cre' că eram din noaptea morților vii de s-a oferit asistenta să-mi facă ea copie după fișa pruncului (fără să-i fi dat ceva). Pe drumul de întoarcere s-a repetat istoria, așa că pân' m-am înturnat la Maman eram sor'sa lu' Golemu', decât că de gheață.
     Acu' aștept un vin fiert, da' cre' că o să-l aștept mult și bine, pentru că, ce crezi? Nu am vin... iar  mâine dimineață tre' să fiu fresh, să scot de undeva privirea de vultur și să-i încaier părinții odraslei de-o ciumpăvi p-a mea. Și să-mi găsesc dracului o căciulă impunătoare, că asta mă sabotează. Deși asta pe care-o am se potrivește cu paltonul sau ce dracu' e chestia pe care-o port și cu mănușile... Mă gândeam să fac un efort și să încalț o pereche de botine cu toc, ca să fiu mai înaltă cu cel puțin un cap decât părinții agresorului, să-mi trag o spoială prețioasă pe față și să-i abordez pe un ton autoritar-protocolar, d-ăla de nu admite replică. Dacă aia cu tonu' îmi iese și vorbele le am la mine, nu cred totuși c-o să ies din bocanci pân' la primăvară, iar atunci o să ies cu dalta...  Plus că ca să ajung pân' la școală tre' să iau cu mine o punguță cu nisip, nu pentru pisici, ci pentru presărat pe gheață, căci printre blocuri nu s-a sinchisit nici dracu' să dea cu lopata...
     Sau să iau chiar o lopată, și-atunci o să fie ăia smeriți din pornire când văd o cucoană cu haină ca a mea (am un guler din blană naturală de ceva, păcat că nu de tigru siberian, căci făcea pereche bună cu căciula, de se speriau ăia și chiar credeau c-am vânat-o io, cu mâinile goale), căciulă caraghioasă (d-aia de mongol), spoită ca la bal si geantă elegantă și bocanci... și accesorizată cu lopată. Cine dracu' mai vede geanta???

LE:  În drum spre școală am păcătuit cu gândul: am luat punguță cu nisip la mine să arunc pe o potecuță înghețată. O nemuritoare s-a gândit să mă muștruluiască: cică fac mizerie.
 Când am depășit etapa în care am văzut roșu în fața ochilor mei de vultur cu privire ucigătoare, mi-am dat seama că am păcătuit urât de tot când i-am urat babei în gând să testeze gheața aia curată cu dosul.

 Am ajuns în parc și-am dat peste o eminență cenușie care înștiința un cârd de cotoroanțe că numa'copii ăștia-s de vină că-i derdeluș peste tot: cică ei s-au dat cu sania și d-aia-i peste tot oglindă... Și io, ca proasta mă gândeam că-i așa din cauză că nu se îndură nimeni să pună mâna pe lopată...
 Acu' mi-amintesc de tanti P., baba din Berceni, care la 84 de ani se trezea dis de dimineață și dădea la lopată...