Nu mi-e frică de Bau-Bau

    "Eu am acest curaj şi am îndrăznit să fac acest lucru. Îmi asum şi criticile şi laudele. Depinde la ce gen de societate ne raportăm. Pentru România este extravagant. Dar nu mai revin la vechiul stil. Am ales acest look pentru că mă reprezintă şi mă caracterizează. Nu am copiat nimic, nu am primit numai critici şi deja sunt asociată cu acest stil"

http://www.dreamstime.com

     Ea are curaj şi a îndrăznit, şi îşi “asumă”. Da’ cine a pus-o să îndrăznească, şi ce dracu’ îşi asumă (să se ia de mână cu Guvernu’, că şi ăia sunt fixişti, au ei o treabă cu asumatu’, decât că tot noi rămânem cu pagubele)? Nu mai revine la vechiul stil… Aoleu, adică ea aşa vrea să umble pe stradă zi de zi? We are truly doomed for eternity… Treaba ei, dacă-i place să umble ca strigoaica prin târg şi să sperie copii şi babele… Parcă văd micuţii (am zis-o ca la ştiri p-asta cu “micuţii”)
ascunzâdu-se îngroziţi după fustili mamelor şi urlând cât îi ţine gura “mami, mami, uite pe Bau-Bau… am fost cuminte, iartă-mă, nu mă mânca, nu mai fac!” şi babele scuipând în sân, bătând cruci, mătănii, acatiste, stropind cu aghiazmă sau paralizate de spaimă. Doamne ferereşte, da’ dacă face careva infarct când o vede (zic de unu’, mai slab de înger, de n-a auzit în viaţa lui de goth, flapper, flipper, Morticia, stiluri d-astea vestimentare uşchite) şi moare mortăciune pe stradă şi o dau neamurile în judecată pentru daune morale? Ha? Are de unde… şi a zis că îşi asumă ea ceva.

     Cică “pentru România este extravagant”. Pe dracu’, pentru toată lumea este ciudat, wacko, wyrd, extravagant (deşi e blând termenul) etc, etc. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu chiar peste tot: în Africa poate să-si pună şi douăşcinci de cercuri să-şi lungească gâtul până-l face de 1m (şi, uite, aşa, o concesie din partea mea: poa’ să fie dă haur bătute-n diamante de la bijutierii cu care are ea contract, na, ca să nu facă fata vreo pârlită de alergie, dermatită la lemnele sau sârmele alora ieftine), poa’ să umble mai pictată, mai dezbrăcată (e cald acolo, nu răceşte), piercingată, în ţâţili goale (e posibil să fie puţin complexată la capitolu’ ăsta, că alea au ţâţele pân’ la genunchi – mai dau cu ele după muşte, după ţânţari, după copii neascultători sau bărbaţi pilangii: "cân' ţi-oi lipi una peste muştiuc... vezi stele verzi..."  – ea avea ţâţe, şi chiar mişto, da’ de cân’ cu silueta asta de schelet ambulant evadat de la Antipa, nu prea mai are decât UU… paranteză în paranteză: ştiţi bancul cu UU?), să-şi lipească pene de dos, să-şi înfigă ce vrea ea pe unde i se pupăzează… cum vrea ea, că n-o să se uite nimeni la ea oblu, deci poate găsi un loc unde să nu mai fie atât de “controversată”, dacă asta vrea ea de viaţă, să trăiască în tihnă... Decât că acolo va fi un fel de girl next bush, next baobab, ordinary, banală, dar între noi fie vorba: nici nu cred că vrea să trăiască liniştită.  Aici… este unicată, originală şi extravagantă şi mult prea avangardistă, modernă, dom’le, pentru încuiaţii de noi, ce pretenţii poţi să ai de la unii care au trecut de la opincă, ie, cămeşoi, ciorapi de lână, izmene, cojoace direct la gumari şi stambe, nylon, lycra şi acu’ la pantofii stiletto, peep toe, pumps şi alte chestii d-astea cu denumiri de zici că-s coduri secrete. Eu zic că dacă vine niţel şi defilează pe la Piaţa Gorjului, Moghioroş (Sergiu Celibidache, mă rog), sau stă niţel pe la Răzoare, nu mai e nevoie de nici un program de sterilizare, deparazitare a patrupedelor fără stăpân. Fug unde văd cu ochii speriaţi de arătare fără să se mai uite înapoi. Da’ insistă ea să se plimbe numa’ pe Calea Victoriei, ca s-o vadă numai mondenii ei… vedea-o-aş io pe ea dacă are curaj să iasă aşa la o plimbărică pân Rahova sau Ferentexas.

E pamflet textul de mai sus.