marți, 12 iulie 2011

Cu drag, de la Vecina...

     Mândri proprietari de “case” aşezate peste alte case, şi între alte case, cu pereţi comuni, intrare comună, scara comună, şi un acoperiş peste toate neajunsurile noastre, trăim singuri şi nu prea. Cam ca albinele într-un stup, cu câteva diferenţe: suntem dezorganizaţi, nu comunicăm, mare minune dacă ne dăm “bună ziua” sau răspundem la salutul altuia, nu producem miere, ci căcat şi gunoi, dar  găsim oricând prilej de ceartă, bârfe şi înjurături. Oare albinele se salută între ele?

     Cam toate blocurile au nişte camere cu destinaţie specială: spălătorie-uscătorie. În teorie, cam toţi locatarii ar trebui să-şi spele bulendrele la maşina de spălat proprie şi personală, şi să le întindă la uscat în camerele astea, decât că fiind foarte complicat să stabilească un program (azi eu, şi ăla şi ăl’lalt, mâine ăia de la Ap. 22, 25 şi 27) şi teama că li se fură indispensabilii nesupravegheaţi, toată lumea se descurcă cum poate în cutiile astea de chibrituri, şi uite aşa ne spânzuram ţoalele la zvântat pe sforile din balcoanele locuinţelor, sau ăia mai puţin norocoşi, de n-au balcoane, au uscătoare pliabile pe care le aşează pe unde mai au loc prin “ogradă”.     Bine, sigur că mai sunt şi ăia care întind sfori lângă sfori în grădina blocului urlând din străfundul gâtului lor la toţi cei care au îndrăzneala de-a spăla vastele terase sau de-a stropi trei bălării din ghiveci… Chiar, de ce ar trebui să-mi pese mie de boarfele lui din grădină, şi să nu-mi pun papagalu’ să se căcărezeze pe  ele (n-am papagal, dar dacă aş şti că nimeresc unii care se cacă la comanda şi la punct fix, mi-aş lua un stol), din moment ce lor nu le pasă d-ale mele din balconul personal, şi aruncă talaşul cu pişălăul şi căcărezele lu’ Bombonel (ăsta fiind porcuşorul de Guineea al porcilor pe două picioare de la etajul de mai sus), fix peste geamurile mele, boarfele mele, dacă ar putea, cre’ că mi l-ar îndesa în nas, ca să fie siguri că nu m-au ratat.
     Ei bine, nu ştiu cum o fi prin alte părţi, da’ p-aci, vecinii de etaj cu încăperea respectivă, au considerat că-i un imens spaţiu risipit, drept care au trântit pe uşa ori un lacăt cât toate zilele, ori o yală şmecheră, şi-au transformat-o în debara, cămara, depozit, după nevoile fiecăruia. Alţii şi mai şmecheri au transformat încăperea asta într-o anexă a propriului apartament: cameră de zi, sufragerie, cameră de oaspeţi. Ce dacă cheltuielile cu această cameră se împart între toţi locatarii? Tupeul, nesimţirea  sunt la putere, nepăsarea, neimplicarea, indiferenţa se plătesc.

     Şi acu’ că v-am adus unde voiam şi eu s-ajung, să vă povestesc despre vecinii mei… pe care îi asigur pe această cale (măcar p-ăia de ştiu să citească, deşi mă cam îndoiesc eu că s-ar rătăci p-aci), de toată desconsideraţia de care pot da eu dovadă.
     O adunătură de “şmecheri” cu “şm” mare, de la “nesimţit”. Unii dintre ei nu plătesc întreţinerea câte un an, doi, timp în care îşi cumpără ţoale, maşini (se schimbă anul, schimbă şi maşina). Ei la dracu’, sigur că sunt eu invidioasă… mai ales pentru că plătesc la penalităţi de pe urma lor de-mi ies ochii ca la melc numa’ când văd listele de întreţinere. Alţii au pus gheara pe subsol, pe care l-au compartimentat cu uşi, uşite, gărduleţe, lăcăţele. Zici că-i un mini Dragonul Roşu când s-a răspândit zvonul că vine Garda Financiară: numai obloane trase şi lacăte. Ăia de la parter au pus laba pe spălătorie. De fapt, a fost o conspiraţie: ăia de la parter (vreo 3 apartamente), cu ăia de la etajul doi. Unii dintre ei păstrează acolo bicicleta lu’ ăla micu’, căruţu’, cădiţa, alţii butoaiele cu varză şi dracu’ ştie-i ce alte bazaconii, că n-am văzut. Sigur că atunci când se duce unul să-şi ia varză, ailalţi ies repede din vizuini şi fac de gardă pe la uşa camerei cu pricina. Nu să-i ţină de şase, sau să-i apere de haiduci, căci nu ne găsim prin Codrii Vlăsiei, ci ca să-i supravegheze p’ăi de-au intrat: dacă le fură plapuma cu molii de la bunica (moliile sunt ca dobânda: au apărut peste vreme, nu erau acolo de la bun început)? Şi uite aşa, de oridecâteori se duce unu’ să-şi ia căruţul d’acolo ca să-şi plimbe plodul, la parter juri că-i şedinţă de comitet: stau ciucure pe după uşă, mai ceva decât muştele pe spinarea unei vaci.

     Eheheeeei, ficiorii mei, acum începe distracţia: la parter e şi o babă, care babă are şi ea o cotă din camera aia. Baba mai are şi o potaie, nu ştiu sigur care dintre cele două este mai babă, dar amândouă sunt la fel de urâte, stafidite şi mustăcioase, şi în fiecare zi, baba urmează cu sfinţenie un ritual: dimineaţa plimbat potaia, spre prânz bârfă cu alte stafide în părculeţul din imediata vecinătate, mai pe seară altă plimbare. De fiecare dată când pleacă, baba propteşte un pietroi în uşa blocului lăsând-o deschisă oricui are chef să intre-n scară, deşi baba are şi cheie, şi cartela de acces, precum şi mâini cu care să descuie şi să deschidă uşa… Numai că într-o bună zi, plecând baba la bântuit prin cartier, a intrat şi un cetăţean bine-intenţionat. Venise, probabil, după varză, s-o arunce, că pute până peste şapte sate (vorba vine: şapte cartiere), dar a uitat să ia varza, şi a plecat cu bicicleta unuia, cu trusa de scule a altuia, ce-a furgăsit şi el mai de valoare. Decât să rişte o moarte instantanee, prin gazare, desfăcând butoiul cu varza borşită a babei, pusă anul trecut, prin toamnă… Cred că a fost un cetăţean deştept, totuşi.
     Ei, după episodul ăsta, toţi co-“proprietarii” camerei cu pricina, s-au ţigănit ca la uşa cortului, şi au găsit de cuviinţă că trebuie schimbată yala uşii de la intrarea în bloc. Schimbarea s-a făcut, chemat lăcătuş (domnii din bloc e prea domni bine ca să pună osu la munca de jos), cumpărat yala, demontat yala veche, montat yala nouă, făcut sacu’ de chei pentru toţi locatarii de pe scară, toată cheltuiala decontată din fondul de rulment al cortului în care locuiesc.

     Uşa de la intrarea în bloc este deschisă în continuare... Am aruncat pietroiul babei, da’ văd că şi-a găsit altul. Întrebare la Radio Erevan: putem arunca baba? Dacă nu, putem s-o înlocuim cu altă babă, da’ care babă să-şi ţină toţi boii acasă?

     Bine, am aruncat pietroiul şi de oftică: de vreo două ori venii io cu sarsanale mari şi grele de la piaţă, şi a dracu’ cheie era taman în fundu’ trăiştii. A dracu’ să fie ea de babă, parcă ghicea că n-am chef, nici suflu ca să mai umblu după chei, şi fix în faţa mea scotea pietroiu’ şi închidea uşa… Mă gândeam să-l iau de lângă uşa de la intrarea în bloc, şi să i-l plasez strategic pe preşul de la uşa ei. Ghinionul cui nu se uită-n jos când iese din bârlog să-şi plimbe javra şi-i f**e un picior. Dacă se poate, şi nu cer prea mult, mi-aş dori să dea şi cu deştu’ cu bătătura mai mare şi mai dureroasă…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...