marți, 5 iulie 2011

Râioasa nr. 2

     N-o să sui poza pe blog, deşi merită, dar o să vă descriu râioasa nr. 2 (râioasa nr. 1 are degetele cu ciucuri, despre care am vorbit aici), o fiinţă care chiar a reuşit să mă irite.
     Eiii, ei (ăsta-i un oftat, aşa, din toţi bojocii, dar numai ca să alung din minte sudalmele care-mi umblă prin cap, toate la adresa mândrei de mai sus). Este prima persoană pe care aş tunde-o, deşi n-am tuns în viaţa mea decât păpuşi, şi nu se poate spune că le-am tuns, ci doar că le-am ciumpăvit, masacrat. Unii oameni se pricep binişor la decupaje, croieli, dar la tuns fiinţe vii, câtuşi de puţin (adică eu). Sunt total lipsită de îndemânare, imaginaţie etc, etc. Doar tai: harşti! Şi după aia îţi dau bani de frizer… sau o batistă în care să plângi.

     Am mai tuns o prietenă din copilărie. Nu ştiu ce i-a venit să-şi pună un sclipici d-al mamei ei în păr, şi s-a gândit ea, într-un târziu, c-ar fi urmat o rundă de bumbăceală când ar fi văzut-o cu maglavaisul pe păr, mai ales că n-avea voie să-şi bage nasu’n cosmeticalele femeii, a încercat să-l spele, nu s-a luat… şi după mintea ei de copilă, a zis că mai puţin o să se supere mă-sa din cauza părului ciumpăvit decât de sclipiciul ăla consumat… N-a fost aşa: era berchită ca o capră tunsă cu foarfeca pentru vie, dar în ochii ei ş’ai mei, nu se vedea lipsa de păr, se vedea doar că a dispărut sclipiciul. Problema rezolvată… Woody prezentă la apel.
     Revenind la capra asta nesuferită, are părul lung de vreo 50-60 de centimetri, şi îl poartă prins în coadă. Un păr negru şi soios spre rădăcină, mătreaţă la purtator, altfel nu se poate, poartă şi bluze negre, ca să vadă şi poporu’ ce producţie de zăpadă artificială are… Şi şoc!!! Are trei fire de păr pe cap. Eh, sigur că nu chiar trei, dar are cam cât o pensulă pentru pictură, din aceea mai stufoasă… Sau, ca să vă faceţi o idée şi mai precisă, diametrul “cozii” este cam cât al unei ţigarete obişnuite… În inteligenţa ei nemărginită, i s-a pupăzat acu’ vreo săptamână să-şi atârne şi o meşă. Hai, să vă aud: ce culoare? Blondă, mânca-v-aş! Cum era prinsă meşa? Hai, se bagă cineva să-şi dea cu presupusul? Ăla io, ăla io… las’ că vă spun tot eu, că văd că vă chinuiţi: cu un clips negru, ceva mai jos de creştetul capului, la spate, după care mortaciunea aia blondă era strânsă laolaltă cu părul ei negru (nepieptănat, meşa idem) cu un elastic pentru păr la fel de soios şi jumulit ca un motan tăvălit prin nămolul din ogradă şi apoi caftit de un cocoş isteric… Lipsa de păr lung (la rădăcină se observă că a început să se regenereze părul, poate şi la adăpostul sebumului şi mătreţei), a fost un mister pentru toate gâştele curioase de la curs (inlusiv je), şi motiv de compătimire: “vaaai, săraca fată, aşa tânără… Da’ ce boală o avea?” Mai târziu vă veţi convinge că boala se numeşte jeg, lene şi prostie  cronică (altă formă faţă de ce-aţi mai văzut pe blog)… Misterul s-a elucidat când una dintre noi – tot nu eu – n-a mai rezistat şi a întrebat-o ce-i cu părul ei, şi aia i-a zis senină “l-am ars cu placa”. Dezamăgire totală, se duse de suflet “misterul”, dar a venit şi confirmarea unor gânduri conturate anterior (“e proastă de moare”), apoi râsete înfundate şi naşterea unei alte întrebări: bine, bine, de ars l-ai ars, da’ de ce dracu’ vrei să arăţi ca un luptător de sumo cu ciuful ăla în moţul capului, şi nu-l scurtezi? Brr… Ajunge cu asta, pentru că ne-am convins că i se pare că-i stă mai bine cu părul lung. Hainele împăratului…

     Să ne mutam la faţă.
     Fătuca n-ar fi urâţică, decât că se boieşte nasol, probabil că nici pentru faţă nu foloseşte măcar un strop de apă (unele ar zice că-i un sacrilegiu apă şi săpun în loc de demachiant, dar la faţa asta, ar fi bună şi apa de ploaie)… Coşuri mici, mărunte (dacă or fi coşuri, pare mai degrabă o spuzeală din aceea cum fac uneori copii mici), faţa luceşte de grăsime în zona T. Trec la machiaj: un contur trasat aiurea, peste care trânteşte o găleată de gloss, care gloss întinde şi conturul, de poţi să juri că are mustăţi roşii. Câh, bleah! Rimel aplicat aiurea, strat gros, curge de pe genele lipite. Gata cu faţa.
Unghiile de la mâini complet distruse. La vremea primelor ei apariţii la curs, şi astea au stârnit controverse, mai ales “legate” cu părul… Şi astea arătau dubios rău de tot: una lungă, şapte scurtate cam din carne, exfoliate, jumulite, cu o culoare şi mai nelalocul ei (un gălbui-căcăniu-portocaliu), vălurite… Iar mister, iar frământări şi întrebări pe la colţuri. Altă curioasă îşi face de lucru şi o întreabă ce-a păţit, şi iar s-a spulberat mitul: a avut tipsuri. Sigur că nu s-a mai dus să i le dea jos a de i le-a pus, şi le-a ros, a tras de ele, până le-a dat jos cu tot cu unghii, iar ce-a mai rămas din unghii, a pilit ea. Culoarea dubioasă era jeg plus pete de la pastele de unghii folosite  fără un lac de protecţie. O să revin cândva şi asupra trebii ăsteia, dar nu acum, pentru că mă lungesc şi nici n-am chef, pe urma iar mă pun pe înjurat şi boscorodit, mă enervez şi mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea si să fumez o ţigare. Ceea ce nu-i bine, nici cafeaua pe căldură, şi mai ales, la ora asta, nici ţigarea, pentru că intenţionez să mă las de fumat. Cândva… 

     Tăntăloaica asta – la prima vedere pare puţină la minte, acu’ n-aş mai băga mâna în foc că-i chiar atât de îngrămădită – este şi foarte pisăloagă. Se ţine de om ca scaiul. Unde-s două la vorbă, hop şi ea, moţ, se bagă-n vorbă deşi nici nu ştie despre ce se discută, nici nu aşteaptă să fie pusă-n temă, şi ne schimbă subiectele, musai să o băgăm în seamă. [Bine, am găsit leac şi la asta: dacă vrea să discute pe tema noastră veche, o primim, vrea să se bage ea ca musca-n curul calului si să devieze cursul râului Buzău, nu-i răspunde nici dracu’. Urmarea: ori pleacă, ori tace.] Pune aceeaşi întrebare de zece ori, deşi i-ai mai explicat de patruj de mii de ori înainte ce şi cum, pas cu pas, i-ai făcut şi schema, ai făcut şi versuri şi le-ai pus pe muzică… E ca pitbullu’: te domină psihic! Nu e zi în care să nu întârzie o oră, doua, trei, vine întotdeauna când mai avem o oră, o juma’ de oră până plecăm, şi fix când să ieşim pe uşă începe să ne plouă cu întrebări. Pe noi ca pe noi, mai fugim, o mai ocolim, da’ pe Madam (profesoara) reuşeşte s-o scoată din pepeni. Şi uite-aşa, n-a mai suportat-o într-o zi, şi-a pus-o material didactic la o pedichiură. Râsu’ plânsu’. Eu n-am mai rezistat (am mai zis că n-am prea multe greţuri? ei, n-am, dar am şi eu limitele mele), şi am fugit afară. Restul… au făcut ochii cât cepele, au şters lacrimile şi au rezistat eroic pân’ la final. Deci, la deştele de la picioare are nişte unghiuţe mici. Foarte mici. Genul de unghiuţe la care, dacă nu te uiţi bine, zici că nu-s. Or fi fost ele mici, da’ erau lungi. Mai mult de juma’ de centimetru. Şi pictate cu o culoare pe care nu mi-o mai amintesc précis, dar era un ton mai închis de ceva, astfel încât se putea observa cu ochiul liber cât îi mai crescuseră unghiile de când nu le mai pictase (şi tăiase, şi spălase etc, etc) ea. Unghiile de la degetele mari, erau atât de încarnate, încat pedichiura ei a durat enorm, iar cine a lucrat era fleaşcă. De efort. Eu chiar că i-aş fi zis ăsteia că-i jegoasă dacă pica în mainile mele, norocul ei că mă ocoleşte de-o vreme. M-o fi simţit, deşi la început am fost mai mult decât amabilă şi bine-voitoare. Acum i-aş face şi o păpuşă voodoo. Ca să- crească părul la loc, nu vă gândiţi la blesteme…
     Chestia asta umblătoare arată binişor la trup, decât că se îmbracă foarte nasol. Nu-i haină prin care să nu-i vezi curul (în sensul de străvezie), curg aţele din ele… şi aici mă opresc ca să pot trece la altele.
Dilema mea mare este acum dacă fata ori chiar e proastă, ori doar se preface, ori e cleptomană, ori hoaţă, ori neatentă, ori chiar nesimţită de-a dreptul. Partea cu prostia am explicat-o parţial (se bagă mereu în faţă, întreabă de zece ori, întrebările sunt mai mult decât cretine), cere câte o chestie împrumut şi nu o returnează: brichete, ustensile… Aici detaliez: vine fără brichetă, şi sigur că cere un foc, după care fie bagă bricheta în buzunar, geantă, fie în pachetul ei de pipe. Dacă-i ceri bricheta (strategie pusă la cale de păgubite, ca să-şi recupereze amnarele), zice ca n-are, sau se uită ca viţelul la poarta nouă. Nu băgam de seamă dacă nu făcea de două ori în aceeaşi zi, şi mie şi unei colege, în schimb, dacă-i ceri un foc, imediat ce ţi-ai aprins ţigarea, întinde mâna după brichetă până sub nasul tău, îţi ia bricheta de la gură, nici n-apuci să stingi flacăra. Apoi cu nişte ustensile, s-a produs o încurcătură şi a ajuns ceva la ea. Rugată să caute în borseta cu ustensile a răspuns că nu-i, probabil este acasă, apoi a zis că a uitat să caute până când posesorul a renunţat la obiect… Să nu mai spun că nu aduce cu ea nimic, iar ce aduce este inutil în etapa în care ne aflăm acum, inspectează obiectele altora, apoi se milogeşte să-i cumpere şi ei… Gata. 

     Ah, şi arătarea asta dubioasă vrea să se facă manichiuristă, mai précis “tehniciană”, şi se va face, în sensul că va obţine patalamaua. Habar nu are să ţină o forfecuţă în mână, nu mai zic de pilă, nu e în stare să tragă o linie dreaptă, şi ea vrea să pună tipsuri, să construiască unghii si să facă modele. La un moment dat, la tehnic, a fost rugată să taie vârful unui “vârf” (tip) montat pe unghia cuiva, asta după partea de teorie, explicaţii, familiarizarea cu ustensilele respective, sute şi sute de exemple şi manevre executate ca exemplu, şi ea pune mâna pe ghilotină, bagă unghia ăleia acolo şi dă să taie: ţinea ghilotina invers. O poziţionează corect, şi când să taie, ridică aiurea ghilotina şi-i dă ăleia unghia peste cap, cu tips cu tot, şi tot ea era băşicată că a zbierat aia că o doare. Asta una, da’ ea nu e în stare să lăcuiască o unghie corect, pictează foarte urât cuticula… Poate în douăj’ de ani de practică pe degetul ăla din plastic o să înveţe, dar eu nu m-aş da pe mâna ei (momentan lucrăm noi pe noi şi la faza asta). Nu mai zic că a rănit cu pila cuticulele uneia, de o ustura p-aia şi-n dos… Şi refuză să lucreze pe modele din plastic (unghii, degete etc) pentru că, zicea ea, nu-i totuna cu “modelul” viu…

5 comentarii:

  1. Imi imaginez faza cu clestele pentru tipsuri... ce proasta!

    Pacat ca, din foame de bani, se accepta tot felul de fete care nu au ce cauta la astfel de cursuri. Ar fi trebuit sa se faca o preselectie, un interviu... Si ma gandesc ca fata asta va obtine diploma de calificare si o va flutura pe undeva pentru a demonstra ca "e profesionista". Cum sa angajezi asemenea persoana? Ce pretentii de calitate poti avea cand ea nu stie nici macar cum sa se ingrijeasca? Nu stiu in ce mediu traieste si ce educatie are, dar ar trebui sa-i spuna cineva ca, cel putin in aceasta meserie, nu va face "multi purici". Poate acasa la ea...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ema - planuieste sa inchirieze un post de manichiura la un salon :)) De unde dracu' crede ea ca scoate banii, nu stiu. E suficient sa dea doua rateuri si nu-i mai vine nici dracu'. De cumparat si-a cumparat cam de toate (geluri, lampa, pile, pensule etc, NU si sterilizator, si dupa mintea mea ala-i primul pe care tre' sa-l ai, fie si pt lucrul in particular, acasa), mai putin ustensile pentru manichiura clasica, si macr vreo doua se folosesc si la tehnic... Ea crede ca merge doar betisorul. Varza, varza...

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu le inteleg pe fetele care "ard" etapele de baza (manichiura clasica) si trec direct la manichiura falsa. Acum doi ani, a venit o fata cu diploma de tehnician protezist.
    - Ok! am zis. Pana sa imi demonstrezi ca sti sa pui unghii false, doresc sa vad (la proba practica) cum faci o manichiura clasica.
    - Pai eu nu fac manichiura clasica, eu doar pun unghii false... sunt nail artist: fac modele, pun pietricele...!!!
    - Adica cum? Daca vine o clienta si te roaga sa-i faci o manichiura simpla, o refuzi?
    - Da!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Ema - exact cum ai spus si tu, la fel se intampla si aici. Am cunoscut deja o multime de domnisoare, destul de talentate la pictura, si "lucru manual" (aplicatii diverse), care au vazut pe internet, sau au fost o data la manichiura si si-au "pus unghii", apoi le-a venit ideea sa se apuce si ele de lucru pentru ca nu-i mare filosofie... Pur si simplu, imi este groaza numai la gandul ca nu au idee de ce anumite operatiuni se executa intr-un anumit moment, de ce se aplica diverse substante pe unghii, si sar o multime de etape... Cine merge la fatuci d-astea, si se bucura ca e mai ieftin decat la salon, sa zica mersi ca mai are unghii la maini, sau mai are pe ce sa-si construiasca unghia din gel...

    RăspundețiȘtergere
  5. mama ce poveste! ma crucesc. serios! eu nu-i inteleg pe oamenii astia. mi-e greu

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate, nu dau doi bani pe ele, nu le citesc: nu va obositi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...