Întorcerea din CIC – ep. II şi final, cu surpriză

     A venit şi prima zi de muncă după doi ani. Am fost la lucru, dar am stat degeaba. Patronul nu venise, alt şef nu există, deci am stat opt ore şi jumătate. A venit la un moment dat fiica patronului să-mi spună că mai tarziu vom avea ceva de făcut. Ok, zic, când spuneţi. A revenit să-mi spună că este ceva praf de şters, dar nu acum, ceva mai târziu (când a venit momentul „ceva mai târziu” şi m-a invitat la muncă, m-am ridicat ca să prestez, s-a răzgandit, nu mai era nevoie)...

     Cum stăteam eu şi aşteptam să vină mândra să-mi spună când anume a stabilit că este momentul potrivit pentru treaba asta, un coleg îmi spune că patronul vrea să mă concedieze, dar mă va reîncadra pe un alt post, cu salariul minim pe economie. Sun eu la ITM, la inspectorul de serviciu, şi îi povestesc uneia că urmează să fiu concediată, şi o întreb p-aia dacă refuzând oferta patronului pentru alt post pierd dreptul la şomaj. M-a tâmpit cu “asta este numai între dumneavoastră şi patron”. O întreb p-aia dacă am dreptul să refuz îndeplinirea unei sarcini care nu se găseşte în fişa postului, la care aia mă întreabă ce fel de sarcină, iar eu ii zic că să spăl toaletele, să spăl pe jos. Îmi zice aia, foarte senină după glas: păi să ştiţi că şi noi aici mai punem mâna pe mătura. Bine, m-am lămurit: eşti proastă… Nici eu n-am zis că-mi pică rangul dacă dau cu mătura, io te întrebam de un abuz: cum dracu’ fac să-l opresc? Ea o ţinea p-aia cu “va întelegeţi dvs. cu patronul”. Vaco, care eşti tu vacă, dacă mă înţelegeam cu el, nu-ţi mai stricam eu ţie somnul de frumuseţe! M-a lămurit buştean. Nu întreb de ce mai există Inspectoratul Teritorial de Muncă, de ce trăiesc eu cu impresia că ăia tre’ să ştie Codul Muncii pe de rost, să ştie să-mi spună care îmi sunt drepturile şi obligaţiile şamd. În fine. Problema mea cu angajatorul s-a rezolvat foarte simplu: trimitere în şomaj direct din CIC, dar asta după ce i-am spus din nou că nu am nimic de împărţit cu el, vreau doar să mă trimită în şomaj, nu-l pun să fraudeze statul (face el treaba asta şi singur). În fond, nu eu voiam să plec, el voia sa scape de „balast” .
     Tâmpitul credea că intenţionez să-l oblig să mă înghită şi plătească timp de şase luni. Nu, nu, nu! În mă-sa pe gheaţă, dacă nu era atât de zgârcit şi plătea un consultant, ştia şi el că timp de şase luni nu mă poate concedia pentru necorespundere profesională, dar mă poate concedia pentru orice alt motiv legal. Vita! A încercat, şi el.
     Abia acum a început aventura adevărată: alergătura după toate actele necesare pentru dosarul pe care urmează să-l depun la şomaj.

     Dacă aveţi timp şi chef, urmăriţi înregistrarea aceasta. Vă aştept părerile legate de ticăloşii de pălmaşi care fraieresc patronii, sunt cocoloşiţi de legi si de Codul Muncii, ei fiind nişte trântori împuţiţi.

Întoarcerea din CCC, episodul I

Mi se termină concediul pentru creşterea copilului, şi trebuie să mă întorc în câmpul muncii. Înainte de-a intra în concediu, am avut o discuţie particulară cu angajatorul, care m-a întrebat dacă intenţionez să lucrez la el după expirarea concediului, pentru că nu vrea să se trezească că-l las baltă. L-am asigurat că intenţia mea este să mă întorc, dar l-am întrebat şi eu la rândul meu dacă doreşte să revin, ca să ştiu dacă-i cazul să-mi caut alt job. Cică doreşte (dorea la vremea aceea).


L-am sunat să anunţ revenirea mea, şi mi-a spus că a angajat deja pe altcineva în locul meu, şi nu mai are resurse financiare şi pentru mine. Eu am spus că asta este situaţia, înţeleg, nu intenţionez să-i fac greutăţi, însă trebuie să merg la el cu cererea de activare a contractului de muncă, suspendat temporar. Asta-i legea, şi este valabilă şi pentru mine, şi pentru dânsul. Când am ajuns cu hârtiuţa, nici măcar nu a vrut să o primească pe motiv că acceptarea cererii respective îl obligă să mă plătească şi că din punctul lui de vedere colaborarea noastră s-a încheiat în clipa în care mi-a spus că nu mă mai poate plăti şi nu înţelege ce mai caut acolo (la sediu). După zeci de explicaţii, a acceptat cererea, dar mi-a spus că nu o să scoată în veci decizia de încetare a suspendării contractului meu de muncă. Abia am reuşit să obţin o fotocopie a cererii pe care i-am dat-o, cu numărul de înregistrare. Îmi era teamă că dacă plec cu degetu’ în gură o face pierdută şi nu am dovada că am depus o asemenea cerere.

Mi-a spus limpede să plec, pentru că aşa au făcut cele care au lucrat la el şi au rămas însărcinate, nu s-au mai întors, iar eu i-am spus la fel de limpede că nu plec cu demisie sau art. 55, lit. b. Nu mă interesează cât de bine îi merg afacerile – şi îi merg – nici că şi-a angajat toată familia (probabil că aşa aş face şi eu dacă aş avea o firmă). Nu-i problemă mea cât câştigă el, nici a lui că am un copil de crescut, dar de ce îmi forţează mână să aleg cea mai comodă soluţie pentru el? Nu înţeleg deloc de ce mă lua cu “măi fetiţo, ce crezi că facem noi aici” “măi fato, înţelege că nu mai pot să te ţin” şi alte texte la fel de politicoase, pe un ton foarte ridicat. Cred că dacă nu eram tare pe poziţii şi nu ar mai fi fost lume pe acolo m-ar fi luat niţel de păr.

Well, să vedem ce urmează. Eu trebuie să mă prezint la job în ziua “z” indiferent dacă el emite decizia de încetare a suspendării contractului sau nu. Ce dracu’ fac dacă impune portarului să nu mă lase sa intru?