Întorcerea din CIC – ep. II şi final, cu surpriză

     A venit şi prima zi de muncă după doi ani. Am fost la lucru, dar am stat degeaba. Patronul nu venise, alt şef nu există, deci am stat opt ore şi jumătate. A venit la un moment dat fiica patronului să-mi spună că mai tarziu vom avea ceva de făcut. Ok, zic, când spuneţi. A revenit să-mi spună că este ceva praf de şters, dar nu acum, ceva mai târziu (când a venit momentul „ceva mai târziu” şi m-a invitat la muncă, m-am ridicat ca să prestez, s-a răzgandit, nu mai era nevoie)...

     Cum stăteam eu şi aşteptam să vină mândra să-mi spună când anume a stabilit că este momentul potrivit pentru treaba asta, un coleg îmi spune că patronul vrea să mă concedieze, dar mă va reîncadra pe un alt post, cu salariul minim pe economie. Sun eu la ITM, la inspectorul de serviciu, şi îi povestesc uneia că urmează să fiu concediată, şi o întreb p-aia dacă refuzând oferta patronului pentru alt post pierd dreptul la şomaj. M-a tâmpit cu “asta este numai între dumneavoastră şi patron”. O întreb p-aia dacă am dreptul să refuz îndeplinirea unei sarcini care nu se găseşte în fişa postului, la care aia mă întreabă ce fel de sarcină, iar eu ii zic că să spăl toaletele, să spăl pe jos. Îmi zice aia, foarte senină după glas: păi să ştiţi că şi noi aici mai punem mâna pe mătura. Bine, m-am lămurit: eşti proastă… Nici eu n-am zis că-mi pică rangul dacă dau cu mătura, io te întrebam de un abuz: cum dracu’ fac să-l opresc? Ea o ţinea p-aia cu “va întelegeţi dvs. cu patronul”. Vaco, care eşti tu vacă, dacă mă înţelegeam cu el, nu-ţi mai stricam eu ţie somnul de frumuseţe! M-a lămurit buştean. Nu întreb de ce mai există Inspectoratul Teritorial de Muncă, de ce trăiesc eu cu impresia că ăia tre’ să ştie Codul Muncii pe de rost, să ştie să-mi spună care îmi sunt drepturile şi obligaţiile şamd. În fine. Problema mea cu angajatorul s-a rezolvat foarte simplu: trimitere în şomaj direct din CIC, dar asta după ce i-am spus din nou că nu am nimic de împărţit cu el, vreau doar să mă trimită în şomaj, nu-l pun să fraudeze statul (face el treaba asta şi singur). În fond, nu eu voiam să plec, el voia sa scape de „balast” .
     Tâmpitul credea că intenţionez să-l oblig să mă înghită şi plătească timp de şase luni. Nu, nu, nu! În mă-sa pe gheaţă, dacă nu era atât de zgârcit şi plătea un consultant, ştia şi el că timp de şase luni nu mă poate concedia pentru necorespundere profesională, dar mă poate concedia pentru orice alt motiv legal. Vita! A încercat, şi el.
     Abia acum a început aventura adevărată: alergătura după toate actele necesare pentru dosarul pe care urmează să-l depun la şomaj.

     Dacă aveţi timp şi chef, urmăriţi înregistrarea aceasta. Vă aştept părerile legate de ticăloşii de pălmaşi care fraieresc patronii, sunt cocoloşiţi de legi si de Codul Muncii, ei fiind nişte trântori împuţiţi.

Măsurile anti-criză = platitudini, praf în ochi

     Voi vă daţi seama cât de sub la fundul sacului au ajuns căcăcioşii ăştia care îşi spun guvernanţi? Forând după bani, au ajuns chiar în pivniţa de sub sac, şi… ciuciu bani, nicio comoară. Îşi storc creierii de juma’ de an cu măsuri anti-criză (asta din clipa în care s-au hotărât să declare oficial, sau mai bine zis, să admită că ne loveşte şi pe noi) şi nu reuşesc decât să scoată nişte aberaţii pentru care îşi tot dau termene de graţie privind momentul aplicării lor… Vine şi Băsescu şi-i tot dă cu “cine nu e gata… vede el”. Îi face ce? Îl remaniază? O să sufere ăla până la moarte c-a fost destituit din funcţia de ministru, şi o să pună mătura în doliu… după ce şi-a umplut buzunarele, şi-a trimis copii la Oxford, nevasta la Paris şi Milano, amanta în Caraibe şi-n Dubai. Şi până ajunge Băsescu să constate că nu e gata x sau y ministru, îl lasă să doarmă-n post ca un soldat la plantoane? Ce îi mai trebuie lu’ dom’ preşedinte ca să se convingă că sunt o adunătură de incompetenţi, şi că el este incompetentul şef? Şi mai rău, ăla doarme pe nişte bani care cică nu mai ajung pentru nimic, iar nouă ni se taie salarii, ne cresc impozite şi dacă asta nu-i de ajuns, se inventează altele noi?

Maxim am zis!

     Nu am urmărit la televizor întregul show al lui Băsescu, am prins doar câteva fragmente şi mi-a fost de ajuns. Mi-e silă să-l ascult cap-coadă şi nici măcar nu mai am răbdarea pentru asta. Mai mult dispreţ, dezgust faţă de români şi faţă de România decât poate arăta Traian Băsescu nu se poate, a atins limita superioară. Maxim am zis!
     Omul ăsta are un tupeu monumental să îi invite pe români să-şi caute de drum dacă p’aci nu se mai ajung cu banii, nu le este apreciată munca, nu-s plătiţi. Dacă era un vătaf de sclavi, sau un patron de afacere de buzunar cu fumuri de armator grec, nu ar fi fost nici primul, nici ultimul care spune “nu-ţi convine, pleacă”.     Ăsta ne invită literalmente să ne cărăbănim din ţară, cu bocceaua în spinare şi trei firfirei la teşcherea, ca pe ultimii boschetari. S-a inventat omul care ne dă afară din ţară şi ne ia şi boii de la biciclete. N-are rost să mai înşir măsurile anticriză pe care le tot fâlfâie guvernul asta de cacao în frunte cu omuleţul ăla mic la stat şi la caracter, pentru că le ştie toată lumea, iar cine nu le ştie, n-a pierdut nimic. Pe scurt, măsurile alea sunt vrăjeala proastă, nu ajută cu nimic la “redresarea” economiei, ajută doar la proptirea ei pe dricul pe care a suit-o haita asta de căpcăuni lacomi şi tupeişti de Băseşti: Udrea, Videanu, Boc, Boureanu şi toate celelalte nume care vă trec prin minte, indiferent că-s din Opoziţie sau de la Putere: au avut cu toţii acelaşi scop, vânarea de poziţii cheie pentru a-şi facilita/ intermedia/ mări biznisurile şi a-şi mări averile personale. Zic Băseşti pentru că toţi “politicienii” ăştia sunt Băsescu multiplicat, croiţi după acelaşi tipar: acelaşi tupeu, obrăznicie, incultură, lipsă de pregătire profesională, aceleaşi averi fabuloase făcute din afaceri la limita legii, ţoale scumpe, maşini luxoase etc.

     Deci să plecăm cu toţii din ţară şi să revenim la algerile viitoare, când pentru un pix, un kil de făina, mălai sau zahăr şi un tricou portocaliu îi vom putea da votul nostru lui Băsescu, sau i-l vom da chiar gratis, pentru că ne-a tolerat atâţia ani nemulţumirile nefondate şi ne-a lăsat să primim pomenile de la stat netulburaţi. România este tarlaua lui Băsescu, iar noi, dacă încă nu suntem, trebuie să fim oile lui Băsescu lipsite de creier, de voinţă, de atitudine, să ne lăsăm vieţile, buzunarele şi destinele în mâinile lui capabile. Dacă nu facem treaba asta, suntem niste ingraţi. Putem să plecăm şi nici să nu ne mai întoarcem, pentru că Statul Roman, reprezentat de Băsescu, nu este în stare să facă nimic, doar să dea din gură şi să se producă la televizor, pe toate posturile la ore de maximă audienţă precum toate asistentele-păsărici care populează platourile de filmare şi canapelele din cluburi. Şi nenorociţii ăştia de moguli, care au sărăcit ţara (de fapt ei ne-au adus la sapă de lemn), ar trebui să-i aloce zilnic vreo două-trei ore lui Băsescu, pentru că le merită, doar vrea să ne lumineze minţile cu lecţiile lui despre economie, viaţă, filosofie şi logică. Şi face treaba asta gratis, nu ca nenorociţii de profesori care cer bani pentru meditaţii şi fraudează statul pentru că au venituri nedeclarate la fisc!
Eu citesc pe buzele lui următoarele cuvinte: români, duceţi-vă dracului afară din ţară şi să nu vă mai prind, că vă rup picioarele. Vânt maxim din pupa!

Pe alese

     Duminică am fost la piaţă. Bine, nu era prima dată, fac piaţa destul de des, doar că în dimineaţa aceea am avut parte de o aventură deosebită.


     Piaţa din zonă este micuţă, câţiva comercianţi care cumpără legume de la PGB şi le revând, au certificate de producători, dar cum n-am văzut la noi livezi de portocali sau de smochini… probabil că au plantaţiile în balconul apartamentului. Oricum, niciodată nu ma “târguiesc”, plătesc cât face şi-mi văd de drum.

     M-am oprit la taraba unei precupeţe pentru un kilogram de castraveţi (2 lei/kg abia de săptămâna trecută, până atunci au fost 3,5-4 lei/kg, piaţa fiind destul de scumpă). În timp ce precupeaţa îmi cântarea castraveciorii, am luat şi două roşii din grămadă, iar aia s-a răţoit la mine că nu-s p’alese, le-a luat şi le-a amestecat înapoi grămadă cum ar face o ghicitoare cu cărţile de tarot. Eu am rămas ca toanta cu mâna întinsă în timp ce ea, văzând că nu reacţionez a început să zbiere şi mai tare că nu-s p’alese, că toate sunt la fel şi că p-alea “atinse” le-a ales deja. Când am priceput ce-a zis am rămas trăznită de înverşunarea ei, zbiera la mine de parcă plecasem cu marfa fără să plătesc. M-am dezmeticit, şi am zis “bineee, ia hai să vedem cât de frumoase sunt roşiile matale”, iar în secunda doi îi răscoleam grămada de roşii atent aranjate cu poponeaţa lucioasă spre soare şi ziceam “ia uite asta, e mucegăită, ia uite asta, e borşită, le-aţi şi botezat?”. Când mă uit şi în punga cu castraveţi, câţiva erau întregi, iar restul păliţi, cocârjaţi, crăpaţi de deshidratare. Aia mă boscorodea în continuare ca pe un aurolac prins la furat, iar eu nu înţelegeam ce importanţă are pe care două roşii le-am “ales” din moment ce ea zicea că toate sunt la fel. I-am zis “ia dă-mi tu mie banii înapoi (pac-pac, zdreanţo!) ia-ţi marfa şi să fii sănătoasă”, şi-am încheiat socoteala. Deja îmi ţiuiau urechile de nervi, cred că scoteam flăcări pe nas şi pe urechi.